Incendiul din Colectiv seamănă izbitor cu unul produs în SUA. Cum au fost pedepsiţi vinovaţii, în America

Incendiul de la clubul american The Station. Foto: killershowbook.com

În urmă cu 12 ani şi jumătate, Statele Unite intrau în doliu după o tragedie asemănătoare cu cea produsă săptămâna trecută în clubul bucureştean Colectiv. 100 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu produs, într-un club, în timpul concertului unei trupe rock.

Potrivit enciclopediei online Wikipedia, tragedia s-a petrecut la 20 februarie 2003, în clubul The Station, din oraşul West Warwick, Rhode Island. La câteva secunde după începerea primei piese, managerul trupei Great White a aprins mai multe torţe. Scânteile au ajuns la spuma antifonică din spatele scenei, care s-a aprins. Spectatorii au crezut iniţial că este vorba de un efect pe scenă, abia după câteva zeci de secunde au realizat că tocmai izbucnise un incendiu.

Clubul avea o capacitate de 404 persoane, iar în el se aflau 462. Cum uşa din spatele scenei era blocată, oamenii s-au înghesuit spre cea principală, pe unde intraseră la concert. 100 de oameni au murit în incendiu, 230 au fost răniţi.

În zilele care au urmat incendiului, ura cititorilor s-a îndreptat spre cei doi patroni ai clubului, fraţii Michael şi Jeffrey Derderian, pe inspectorul local responsabil cu siguranţa în caz de incendiu şi pe liderul formaţiei, Jack Russell.

Echipa de specialişti care a fost însărcinată cu anchetarea cazului a fost condusă de Richard Gould, un renumit profesor de criminalistică, care făcuse parte şi din echipa de investigare a atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Primul aspect analizat a fost de ce izolaţia fonică a luat atât de uşor foc. S-a constatat că patronii clubului luaseră izolaţia de la gunoi, refolosind-o. Totuşi, echipa de investigare a mers la producătorul izolaţiei, Sealed Air, cu convingerea că materialul nu trebuia să ardă atât de uşor nici măcar după reciclare. Firma Sealed Air avea să plătească, într-un final, daune de 25 de milioane de dolari.

Al doilea aspect analizat de investigatori a fost legat de inexistenţa sprinklerelor. Un sistem de sprinklere ar fi fost capabil să ţină flăcările sub control, măcar până la evacuarea clădirii. Echipa de investigare a aflat că, în clădiri vechi cum era cea folosită de clubul Station, montarea de sprinklere era opţională. Însă această regulă nu se aplica şi cluburilor de noapte, a mai aflat echipa de investigatori. Concluzia a făcut ca şi inspectorii primăriei, care au permis clubului să funcţioneze fără sprinklere, să devină responsabili de tragedie.

Pentru o anchetă cât mai precisă, a fost refăcută o întreagă aripă a clubului, cheluielile fiind plătite de avocaţii victimelor. Testele efectuate şi imagini suprinse de un cameraman (angajat al unui post deţinut chiar de unul dintre patronii clubului) au stat la bazele unui raport extrem de amănunţit, unul dintre cele mai reuşite rapoarte criminalistice din istoria Statelor Unite.

Ce pedepse au urmat

– managerul trupei, Dan Biechele, cel care a aprins torţele, a fost condamnat. El şi-a recunoscut vina şi a primit 15 ani de închisoare, dintre care 4 cu executare. A fost eliberat din penitenciar în 2008;

– Michael Derderian a primit tot 15 ani de închisoare. A fost eliberat în 2009, pentru bună purtare. Procurorul a făcut recurs, dar nu a obţinut dreptul de redeschidere a dosarului;

– fratele lui Michael, Jeffrey Derderian, a primit 10 ani de închisoare cu suspendare;

– inspectorul în domeniul siguranţei în caz de incendiu din West Warwick NU a fost pus sub acuzare. La fel s-a întâmplat şi în cazul liderului trupei, Jack Russell, deşi o parte dintre avocaţii acuzării au opinat că Russell ar fi trebuit să fie responsabil de acţiunile managerului trupei;

– după 5 ani de negocieri, s-a ajuns la o înţelegere privind despăgubirile. Primăria oraşului a plătit 10 milioane de dolari, formaţia Great White – 1 milion, producătorul izolaţiei antifonice – 25 de milioane, firma care a vândut izolaţia – 6,3 milioane, compania Lin Television (cea care deţinea postul la care Jeffrey Derderian prezenta ştiri şi care hotărâse să trimită un cameraman în club, pentru a filma concertul rock) – 30 de milioane. Cea mai bizară daună, în valoare de 5 milioane de dolari, a fost cea plătită de un producător de bere, Amheuser-Busch, pentru că în noaptea respectivă a avut o promoţie considerată nepotrivită de către anchetatori. Banii au fost împărţiti rudelor victimelor, dar armata de avocaţi a fost cea mai câştigată, primind 58 de milioane de dolari (pt activitatea avocaţilor, dar şi pentru lucrările de reconstrucţie, strict pentru ancheta, a unei părţi din clubul mistuit). Împărţirea sumei către familii a fost decisă de un profesor de drept, Francis McGovern.

Recomandările editorilor GreatNews:

Proteste uriașe în toată țara. În jur de 70.000 de români sunt în stradă
Dezastrul, exact aşa cum s-a întâmplat. Filmul evenimentelor din clubul Colectiv
În apărarea patronului clubului Colectiv. „Alin este puţin peste media societăţii româneşti, e un om cu suflet”
Cele mai frumoase reacții ale unor preoți: „Am fost și eu la concerte rock!”
Prima ieșire publică a lui Adrian Despot: „Am nevoie de prieteni, familie, de oameni care suferă cu mine!”

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.