Încă un spital din România se închide din cauza coronavirusului

spitalul municipal din câmpulung moldovenesc
Foto: spitalcampulungmoldovenesc.ro

67 de cadre medicale și 7 pacienți de la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc au coronavirus, a declarat Elena Manuela Trifan, șefa Direcției de Sănătate Publică Suceava, la postul de televiziune Digi 24.

Din acest motiv, întregul spital se închide și intră într-o carantină totală pentru 14 zile, urmând să fie dezinfectat.

Un alt spital afectat din acest județ este Spitalul Municipal din Fălticeni.

Din cauza infectării personalului cu noul coronavirus, la Spitalul Municipal din Fălticeni se va închide doar un pavilion, restul pavilioanelor urmând să trateze pacienți fără COVID-19, a mai declarat șefa DSP Suceava.

Elena Manuela Trifan a afirmat că populația Sucevei este îngrijorată din cauza deteriorării situației din tot mai multe spitale din acest județ.

Suceava este și județul unde se înregistrează cele mai multe cazuri de coronavirus din România.

Institutul Național de Sănătate Publică a informat astăzi că de la începutul epidemiei și până sâmbătă, 4 aprilie, la ora 10.00, în județul Suceava s-au înregistrat 967 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Acest județ este urmat, la mare distanță, de municipiul București, unde sunt 550 de cazuri.