Consiliul local al Sectorului 4 a adoptat o hotărâre prin care șoferii care își lasă mașina pe locul de parcare de reşedinţă al altei persoane, riscă să primească o amendă cuprinsă între 200 şi 400 de lei şi să li se ridice și autovehiculul.
Potrivit aceleiași hotărâri a Consiliului Local, a fost interzisă și expunerea pe domeniul public a autoturismelor cu înscrisuri ori însemne privind intenţia de vânzare/închiriere.
Nerespectarea acestei dispoziții urmează să fie sancţionată cu amendă contravenţională de la 50 de lei la 100 de lei, pentru persoane fizice şi de la 60 de lei la 120 de lei, pentru persoane juridice.
„Luând în considerare faptul că legislaţia aflată în vigoare, mai sus amintită, nu clarifică în mod expres situaţia ocupării, fără drept, a locurilor din parcarea de resedinţă şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi încredere a relaţiilor sociale, deschidere către interesele cetăţeanului şi principiile care guvernează activitatea autorităţilor publice, este necesar a se crea un standard legislativ care să asigure respectarea deplinei folosinţe a locurilor de parcare atribuite, în mod valabil, în parcajele de reședinţă, pe raza administrativă a Sectorului 4”, se arată în hotărârea Consiliului Local, citată de hotnews.ro.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








Inainte de a ridica masini ar trebui sa asigure spatii duble de parcare (1/2 pentru locuitori si 1/2 pentru vizitatori). Abia apoi sa ridice masinile celor care nu se conformeaza.
………
Ideea asta cu locuri de parcare asigurate obligatoriu este complet gresita. Nicaieri in lumea civilizata locul de parcare nu este ceva garantat sau gratuit. Orasele sunt comunitati umane care trebuie sa asigure traiul locuitorilor lor nu si neaparat al masinilor personale. Unde mai pui faptul ca Bucurestiul are o densitate a locuitorilor foarte ridicata.
PS
Sunt proprietar de masina.
Dar si densitatea masinilor in Bucuresti a spart orice record ! Ori ce ar face autoritatile noua nu ne mai ajunge si nu ne convine nimic !