Încă un caz oribil în România: Ce s-a întâmplat în ”casa ororilor” din Călărași

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Polițiștii din Călărași l-au prins pe un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Fundeni Frunzănești principalul suspect în cazul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate și de agresiune sexuală.

Dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița vine după ce oamenii legii au găsit un minor legat într-un șopron aparținând suspectului.

Un alt minor a fost descoperit la o adresă din București un alt minor, acesta fiind încuiat în boxa blocului.

Ambii minori făceau parte din sistemul instituțional și ambii au fost abuzați de suspectul reținut. Mai mult, bărbatul și filma agresiunile sexuale.

Poliţiştii urmează să-i audieze şi pe cei doi minori, în prezenţa unui psiholog de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

Nu se știe încă dacă cei doi băieți sunt singurele victime. Aceștia au 13, respectiv 16 ani.

„În fapt, pe baza informațiilor colegilor din cadrul Poliției Capitalei, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași au identificat în locuința suspectului un minor și la o adresa din București un alt minor, ambii instituționalizați, despre care, din primele verificări, există indicii ca ar fi victime ale celui în cauză”, a declarat Bianca Ghiveci, purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.

Bărbatul a fost reținut.