AcasăAlegerile editorilorÎncă o victorie splendidă pentru România la Mondiale: A fost răpusă și...

Încă o victorie splendidă pentru România la Mondiale: A fost răpusă și Spania

-

După trei victorii din tot atâtea meciuri, naționala feminină de handbal a României s-a calificat deja în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Germania.

Tricolorele au învins Spania cu 19-17, după un meci foarte echilibrat. Ibericele au început mai bine meciul, conducând cu 4-2 și 6-4, însă româncele au reușit apoi să marcheze de cinci ori fără să primească vreun gol. Spania a avut o perioadă de peste un sfert de oră în prima repriză când nu a reușit să o învingă pe Yuliya Dumanska – extraordinară în poartă.

Ibericele au reușit să o blocheze în multe rânduri pe Cristina Neagu, însă chiar și așa vedeta României a reușit să marcheze de opt ori.

Repriza secundă a fost dominată inițial de iberice, care au egalat și chiar au trecut la conducerea scorului. Finalul a aparținut tricolorelor, care s-au organizat excelent și au reușit să depășească defensiva extrem de bine pusă la punct a Spaniei.

Eliza Buceschi a contribuit cu 4 goluri la victoria României, la fel ca forțoasa Crina Pintea, în timp ce Ana-Maria Drăguț a marcat două goluri foarte importante pe final de meci.

”De când am început competiția, ne-am susținut una pe cealaltă și asta e foarte important. S-a văzut asta azi: am fost conduse, dar ne uitam una în ochii celeilalte și ne transmiteam energie”, a spus Crina Pintea după meci, adăugând: “Sunt foarte mândră de echipa mea. Nu ne-am dat bătute, iar asta e foarte important pentru noi. Am jucat extraordinar și sunt foarte foarte fericită”.

Echipa României, antrenată de ibericul Ambros Martin, conduce autoritar Grupa A, având 6 puncte din 3 meciuri, după victoriile cu Paraguay, Slovenia și Spania. Pentru românce urmează, în 7 decembrie, duelul cu Angola, iar o zi mai târziu, va fi ultimul meci din grupă, cu Franța.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...