Încă o victorie pentru Simona Halep la Indian Wells. Ce urmează pentru campioana din România?

Simona Halep își continuă drumul spre recuperarea primului loc în clasamentul mondial. Românca de pe locul 2 în lume s-a calificat în optimile de finală ale puternicului turneu de la Indian Wells, după o victorie în două seturi în fața ucrainencei Kateryna Kozlova, scor 7-6 (3), 7-5.

Halep (27 de ani, locul 2 în ierarhia WTA) a transpirat serios în meciul cu ucraineanca de pe locul 114 în lume, reușind să aibă finișuri mai bune în ambele seturi. Românca a recunoscut, la conferința de presă de după meci, că diferența a făcut-o faptul că a reușit să își controleze mai bine nervii.

”Cred că partea mentală a devenit esențială în tenisul de astăzi. De câțiva ani lucrez cu un psiholog. Voi continua să fac asta. Nu e ușor să rămân concentrată, dar mă ajută enorm. Dacă te accepți cu bune și cu rele, poți progresa. E unul dintre secretele mele”, a declarat Halep, fostă câștigătoare la Indian Wells, în 2015.

În ”optimi”, Simona va încrucișa racheta cu cehoaica Marketa Vondrousova, jucătoare aflată pe locul 68 în lume. Va fi primul duel dintre cele două jucătoare în circuitul WTA.

Dacă va trece de sportiva din Cehia, Simona Halep va da peste o adversară de alt calibru: ucraineanca Elina Svitolina (cap de serie 6) sau australianca Ashleigh Barty (12).

Tot la Indian Wells, americanca Serena Williams s-a retras în al doilea set al meciului cu iberica Garbine Muguruza, în timp ce Naomi Osaka, liderul mondial și deținătoarea trofeului, joacă azi pentru un loc în ”optimi”, cu americanca Danielle Collins.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: