Coronavirus în România. Bilanțul a ajuns la 217 pacienți

FOTO: SMURD Podu Iloaiei/Facebook
FOTO: SMURD Podu Iloaiei/Facebook

Grupul de comunicare strategică a anunțat  noi cazuri de coronavirus în România la ora 18:00 (17 martie). Bilanțul a ajuns la 217 de infectări. Inițial au fost anunțate 222 de cazuri, însă Grupul de comunicare strategică a revenit cu o rectificare

Ce transmite Grupul de comunicare strategică: 

Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 217 cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate 33 de cazuri noi, după cum urmează: 26 în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani.
Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3373 persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contractat virusul. Alte 18965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4150 de teste. Dintre acestea, 3928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.
Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.