În România se scumpește totul: Top 5 creșteri de prețuri

Scumpiri preturi, cresteri preturi, inflatie romania
Foto: Pixabay

În timp ce coaliția de guvernare se fălește că a crescut salariile unor bugetari, rata anuală a inflației a crescut și ea, în august, la 5,1%, de la 4,5% cât era în iulie.

Potrivit Institutului Național de Statistică, față de anul trecut, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78%, iar cele alimentare cu 4,15%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.

“Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%”, se arată într-un comunicat al INS.

În timp ce politicienii PSD și ALDE trâmbițează mărețe performanțe economice, România este, pentru a șasea lună consecutiv, țara din UE cu cele mai accelerate scumpiri.

Iată, deci, cele mai imporante 5 creșteri de prețuri resimțite de toți românii:

1. Citricele și fructele exotice

Cu toate că prețurile mărfurilor alimentare au stagnat, în mare parte, în luna august, comparativ cu iulie, citricele şi fructele meridionale au înregistrat o creştere cu 3,1%.

2. Gazele naturale

Cum iarna se apropie, românii vor fi obligați și în acest an să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a plăti alimentarea cu gaze naturale. Sunt prevăzute creșteri de tarife de până la 5 la sută încă din octombrie, în timp ce pe timpul iernii, cel mai probabil, vor fi aplicate alte majorări.

3. Carnea și ouăle

Ouăle au înregistrat prețuri mai mari cu 1% față de luna precedentă. Dintre preparatele din carne şi conserve din carne, cel mai mult s-a scumpit carnea de bovină, respectiv 0,48%.

Mai mult, pâinea şi produsele de panificație au consemnat o creştere cu 0,22%.

4. Energia electrică

5. Serviciile poștale