Partidul AUR le-a trimis mai multor preoți din București scrisori în care le spun acestora că „zilele ce vin sunt pline de primejdii și încercări” și le cer „îndrumare părintească”. De asemenea, semnatarii scrisorii, senatorul AUR Petrișor Peiu și deputatul AUR Mihai Enache, le spun preoților că le vor oferi tot sprijinul și îi încurajează să îi contacteze personal ori de câte ori au nevoie.
Acțiunea AUR a fost semnalată prima dată pe Facebook de teologul Radu Preda. El a publicat o astfel de scrisoare pe contul său și a spus că scrisorile au fost trimise mai multor preoți din București și județul Ilfov. De asemenea, el a spus că, alături de scrisoare, preoții au primit și un pomelnic și suma de 100 de lei.
„Prin ceva “ucenic” de la Secretariatul de Stat pentru Culte din subordinea Guvernului României, băieții de aur au avut acces la lista clerului cu tot cu datele personale, eventual la ștatele de plată. Nu doar că este o gravă încălcare a GDPR-ului, chiar dacă, șireți, au apelat la curieri individuali și fără să menționeze numele adresantului, iar nu la serviciile poștale, dar gestul ca atare arată în ce ceață cognitivă vâslește șeful de galerie care se vrea șef de stat. Scrisoarea poate fi studiată în seminariile de patologie psihologică, în cele despre comunicarea în campanii, în școlile de teologie, dar și oriunde încă nu se face distincția între autentic și fals, între adevărat și înscenat, între credință și manipulare”, a scris Radu Preda pe Facebook.
Contactat de hotnews.ro, senatorul AUR Petrișor Peiu a admis că AUR a trimis circa 100 de astfel de scrisori către preoți din București. El a negat însă că s-au dat și bani: „În ce fel bani? Acum… Nu știu de unde este informația. Eu, de exemplu, nu cred… Unde să pun suta aia de lei? Cred că este o confuzie, nu.”
Peiu a mai spus că scrisoarea nu are nicio legătură cu campania electorală pentru alegerile prezidențiale: „Păi scriu eu ceva de campanie acolo? Nu are nicio legătură una cu alta, ca dovadă că ele nu sunt semnate de candidatul la prezidențiale. (…) Scrisoarea respectivă era ocazionată de sărbătoarea Învierii.”
Nu este prima scrisoare de acest fel pe care partidul AUR le-o trimite românilor în campanie electorală. Partidul le-a trimis și pensionarilor din țară scrisori personalizate, în care reprezentanții AUR li se adresau acestora pe numele lor. G4Media a relatat că AUR a trimis 1 milion de astfel de scrisori către pensionari.
Iată, mai jos, textul scrisorii trimise preoților din București:
„Preacucernice părinte,
Vă adresăm aceste rânduri, încredințați că veți primi cu bunăvoință cuvintele noastre.
Suntem parlamentari conservatori și suveraniști, creștini practicanți, care, în frământările acestor vremuri avem nevoie de îndrumarea și sprijinul părintesc al Bisericii, nu pentru câștig politic, ci pentru mântuirea sufletelor românilor și pentru un destin mai bun pentru țara noastră.
Reprezentăm o mișcare de renaștere națională și ne dorim o Românie cu adevărat liberă și reunită, puternică economic și competitivă, demnă și respectată, așezată pe temele tradiției și deschisă către viitor, capabilă să-și îndeplinească misiunea istorică într-o lume tot mai complexă și supusă diverselor tipuri de riscuri și amenințări, o Românie în care toți oamenii să poată trăi cu sens și mulțumiri, bucurându-se în siguranță și pace de roadele muncii lor.
Țara noastră se află din nou la răscruce, într-un context internațional complicat, cu un război la graniță și presiuni externe dinspre centre de putere care văd România ca pe o pradă. Zilele ce vin sunt pline de primejdii și încercări. Înțelegem misiunea noastră ca aleși ai poporului român de a lucra nepregetat pentru întărirea Bisericii, a instituțiilor și a păcii sociale, pentru revenirea la normalitate, așa cum ne dorim cu toții.
Libertatea și demnitatea umană, credința și morala creștină, tradiția, dezvoltarea organică, icoana satului românesc, unitatea socială, unitatea și suveranitatea națională, familia, solidaritatea de neam sunt reperele noastre călăuzitoare, repere creștine, ca valori esențiale și fără de care România nu ar putea exista ca țară a românilor, dintre români și pentru români.
Punem aceste valori sus și apărate fără frică între simțire și întărire, între bine și rău, între cele veșnice și cele trecătoare, între ceea ce întărește sufletul oricărui creștin român și ceea ce îl poate răni. Nu ne permitem să fim nepăsători, căci răspunderea noastră a tuturor este mare, atât în fața oamenilor, cât și în fața lui Dumnezeu.
Vă rugăm, din toată inima și din tot cugetul nostru, să ne îndrumați părintește ca să putem sluji cu daruire în serviciu de slujire și de credință a adevărului și binelui comun pentru o soartă mai bună a Neamului Românesc.
Dorim să vă încredințăm de tot sprijinul pe care vi-l putem oferi, atât noi, cât și colegii noștri din administrația locală. În acest sens, vă asigurăm că în orice moment suntem pregătiți să venim în întâmpinarea problemelor cu care vă confruntați și vă rugăm să ne contactați personal ori de câte ori considerați că este nevoie.
Vă mulțumim pentru toată osteneala pe care o faceți pentru sufletele încredințate spre păstorire sufletească, vă cerem părintești binecuvântări și vă încredințăm de toată prețuirea noastră.
Ai Sfinției Voastre rugători către Domnul,
Petrișor-Gabriel Peiu, senator AUR București
Mihai-Adrian Enachet, deputat AUR București”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: