În ce activități distractive să îți implici copilul pentru a-și dezvolta personalitatea

Foto: shutterstock.com

Orice adult pare să fie invidios pe energia care îi caracterizează pe cei mici. Deși, cât suntem copii, fiecare dintre noi este dornic să descopere cât mai multe lucruri și nu se plânge niciodată de oboseală, odată cu înaintarea în vârstă lucrurile se schimbă. 

Dar apariția copiilor în viața noastră ne face să realizăm că, de fapt, încă avem resursele necesare pentru a ne juca și a ne distra împreună cu ei. Câteva activități pot ajuta la dezvoltarea personalității copilului tău și, în același timp, îți pot oferi ocazia ideală pentru a petrece timp de calitate cu micuțul tău.

Joaca

Jucăriile fac parte din universul oricărui copil. Deși găsești o gamă variată din care poți alege, e important să i le oferi celui mic pe acelea potrivite pentru el, în funcție de vârstă. De asemenea, o idee bună este să optezi pentru jucăriile care nu doar îți distrează copilul, ci îl și ajută pe acesta să își dezvolte gândirea, creativitatea, logica. 

Când cauți jucarii copii, remarci că cele mai multe dintre ele sunt atractive din punct de vedere vizual prin culori și design, astfel că cei mici abia așteaptă să se bucure de ele. Alege jucării interactive – care scot sunete sau care au elemente mobile – sau, pentru copiii mai mari, jocuri de tipul Catan sau Monopoly, pe care să le joace împreună cu prietenii sau în care să vă implicați întreaga familie. Important este să privești dincolo de ambalajul frumos al jucăriilor și să valorifici potențialul educativ al acestora. 

Cititul cărților cu imagini și coloratul

Copiii sunt foarte atrași de tot ce este colorat și necunoscut pentru ei, motiv pentru care își îndreaptă atenția spre astfel de obiecte atunci când se află în apropierea lor. Cărțile cu un conținut bogat de imagini reprezintă un centru de interes pentru micuțul tău încă de la cele mai fragede vârste, așa că nu ezita să îl ajuți să descopere lumile din spatele copertelor. Dacă ai un copil mai mare, care vorbește și înțelege ce se întâmplă în jurul lui, activitatea va fi și mai interesantă, pentru că acesta cu siguranță îți va adresa întrebări inedite despre ceea ce vede. 

Cărțile de colorat sunt utile mai ales pentru ca cel mic să își dezvolte simțul estetic și creativitatea, dar și minuțiozitatea. Mai ales la început, respectarea delimitărilor grafice în colorare va fi o adevărată provocare, căreia copilul va trebui să îi facă față pentru a obține, la final, un tablou care să îi fie pe plac.

Confecționarea de obiecte

Să dai naștere unor obiecte noi folosind materiale de care nu mai ai nevoie reprezintă o provocare pentru oricine, cu atât mai mult pentru un copil. Indiferent dacă alegi să realizezi ceva din hârtie, plastic sau material textil, ideea de a confecționa ceva cu propriile mâini va fi cu siguranță pe placul celui mic, care își va dezvolta, în acest mod, creativitatea. 

Mai mult decât atât, această activitate pe care o veți desfășura împreună te poate ajuta să descoperi un talent al copilului despre care nu știai până acel moment. Încearcă modalități diverse de a exploata potențialul creativ al copilului și descoperă-o pe cea care îi place acestuia cel mai mult. 

Puteți alege să confecționați jucării, haine pentru păpuși sau chiar obiecte decorative pentru casă, cum ar fi un tablou pictat. Interacțiunea dintre voi pe parcursul activității este mai importantă decât rezultatul final, deoarece vă va ajuta să vă apropiați și mai mult. 

Chiar dacă pare că cei mici ar vrea doar să se distreze toată ziua, este ușor să inserezi în programul zilnic al acestora și activități educative. Jocurile și cărțile pentru copii se numără printre obiectele foarte utile în dezvoltarea abilităților copilului tău. 

Sursa foto: shutterstock.com

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.