În care spitale din România se cere cea mai multă ”șpagă”

spitalul universitar de urgență
Spitalul Universitar de Urgență. Foto: Wikimedia

Un raport realizat de Anti-Bribery Synergy, care se bazează pe răspunsurile oferite de pacienții a 352 de spitale și clinici din țară la întrebarea ”Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?”, arată că ”șpaga” n-a dispărut nici pe departe din sistemul de sănătate românesc.

Ba mai mult, 3.800 de pacienți au spus că li s-au cerut bani pentru a fi tratați.

Cele mai multe cazuri s-au petrecut la Spitalul Universitar de Urgență București (153) și la Spitalul Județean de Urgență Brăila (147).

Capitala este lider detașat la personalul medical care solicită atenții materiale, următoarele locuri în top fiind ocupate de Spitalul Clinic Sf Ioan, Spitalul Clinic Filantropia, Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu și de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandru Rusescu”.

Șpagă se cere și la spitalele județene din Ploiești, Pitești, Botoșani, Oradea, Câmpina, Timișoara, Târgu Mureș, Suceava, Iași, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Giurgiu și Slatina.

Sunt, însă, și spitale unde pacienții spun că nu li s-au cerut bani. Numărul acestora este aproape dublu față de cel al instituțiilor medicale unde se cere șpagă.