Super-imunitate pentru judecătorii CCR: vor fi arestați doar cu acordul colegilor

Curtea Constituțională FOTO: CCR.ro
Curtea Constituțională FOTO: CCR.ro

BREAKING NEWS. Judecătorii Curții Constituționale au, de azi, 14 februarie, o imunitate sporită în fața legii, după ce Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, o lege care le acordă avantaje majore.

Mai exact, judecătorii CCR nu vor mai putea fi arestați, urmăriți penal sau trimiși în judecată penală decât cu acceptul colegilor, după modelul imunității parlamentarilor.

Noua lege prevede că „judecătorii Curții nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Încuviinţarea „se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții Constituționale, după ascultarea judecătorului în cauză”.

„În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii Curții pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele Curții Constituționale şi solicitând, dacă este cazul, încuviinţarea Curţii pentru urmărire penală şi arestare”, continuă legea.

Noul text legislativ mai prevede că „judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curții Constituționale adoptată cu votul a două treimi din membrii Curții. În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curții încetează de drept”.

Legea care oferă imunitate sporită judecătorilor CCR a fost adoptată de Camera Deputaților anul trecut, la data de 11 aprilie 2017, iar Senatul era cameră decizională.

Potrivit Constituției României, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională din țară, independentă față de oricare altă autoritate publică, și are rolul de garant al supremației Constituției.

Curtea se compune din 9 judecători numiți pentru un mandat de nouă ani. Trei judecători sunt numiți de către Camera Deputaților, trei de Senat, iar trei de președintele României. Componența Curții se înnoiește cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare din autoritățile competente desemnând câte un judecător.

Actualul președinte al Curții este Valer Dorneanu, el fiind în funcție din 2016.

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.