Imaginea zilei. Un BMW a fost cărat într-o dubă

FOTO: Captură video
FOTO: Captură video

Un autoturism a fost băgat într-o dubă, răsturnat pe o parte și a fost transportat pe străzile din Rădăuți, județul Suceava. Imagini cu acest transport deosebit au fost postate pe Facebook.

Un participant din trafic a surprins duba care transporta BMW-ul pe o parte. Mulți internauți s-au amuzat. „Asa se aduc cazanele din Anglia mai nou?” se întreabă retoric cineva. Altul crede că mașina cărată „era obosită de pe drum” și a fost „ajutată”.

În luna septembrie, imagini filmate cu un alt transport special s-au viralizat pe rețelele de socializare. De data aceasta, șoferul ar fi putut pune siguranța șoferilor în pericol. Pe drumul național 2C, în județul Buzău, a transportat o Dacia 1310 pe o Dacia Papuc.

În imaginile surprinse zilele trecute, între localitățile Padina și Pogoanele din județul Buzău, se observă cum o mașină veche este transportată perpendicular cu axul drumului, blocând complet vizibilitatea mașinilor din spate.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.