După Wimbledon, lui Ilie Năstase i s-a interzis accesul și la Roland Garros. Ce spune tenismanul

Ilie Năstase (Facebook)

Ilie Năstase (Facebook)

După ce i s-a interzis să participe la turneul de tenis de la Wimbledon, Ilie Năstase nu va primi acreditare nici pentru turneul de Grand Slam de la Roland Garros din acest an, relatează eurosport.com.

Fostului sportiv român în vârstă de 70 de ani i s-a interzis temporar să participe la oricare dintre evenimentele Federației Internaționale de Tenis, după ce a jignit jucătoarele din Marea Britanie în timpul unui meci din Fed Cup desfășurat la Mamaia. Tot atunci, el a jignit și o jurnalistă din Regatul Unit, pe care a numit-o „proastă și urâtă”.

„În urma deciziei de suspendare venită de la Federația Internațională de Tenis, domnul Ilie Năstase nu va primi acreditare pentru Roland Garros 2017”, au anunțat organizatorii pe Twitter.

Ilie Năstase susține însă că încă nu a fost suspendat și că ancheta este în curs.

”Nu cred că nu mă vor primi la Roland Garros pentru că eu nu sunt suspendat de Federaţia Internationala de Tenis! S-a răspândit o informaţie greşită că aş fi suspendat! Avocaţii mei sunt acum la Londra, iar ancheta este în curs. Mai multe comentarii nu pot să fac”, a declarat Ilie Năstase pentru prosport.ro.

Ilie Năstase a câștigat turneul de la Roland Garros în 1973.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version