AcasăPoliticăIlie Bolojan nu renunță. Câte posturi au fost eliminate la Senat

Ilie Bolojan nu renunță. Câte posturi au fost eliminate la Senat

-

Președintele Senatului spune că a fost pusă în practică reducerea de personal la instituția pe care o conduce prin „normarea corectă a personalului și prin reducerea posturilor de consilieri de pe lângă comisii și cabinetele demnitarilor”.

„În aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la începutul anului.

Din cele 796 de posturi, au rămas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept. Reducerea de personal s-a făcut prin normarea corectă a personalului și prin reducerea posturilor de consilieri de pe lângă comisii și cabinetele demnitarilor.

Diferența dintre fondul de salarii necesar inițial, de 93,9 milioane de lei anual, și cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adică aproximativ 3,5 milioane de euro. Aceasta este suma care va fi economisită într-un an, ca urmare a acestei reorganizări – o economie de peste 18% din fondul de salarii. Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecție aglomerată din București, valoarea estimativă a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Gândiți-vă că astfel de reduceri se pot face la multe instituții și calculați câte pasaje s-au pierdut până acum.

Le mulțumesc colegilor din conducerea Senatului și celor implicați în procedurile de reorganizare pentru că, în ciuda întârzierilor, modificărilor și disconfortului generat de aceste proceduri, le-au dus până la capăt. Așa cum am constatat, Senatul funcționează în bune condiții cu actuala structură de personal. În plus, a fost pusă în practică înregistrarea electronică a prezenței la serviciu.

Le mulțumesc și colegilor profesioniști din Senat, care asistă senatorii în activitatea lor, contribuind zi de zi la buna funcționare a instituției”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...