IKEA le cere clienților să returneze o cană care poate transmite substanțe chimice

FOTO: Ikea.com
FOTO: Ikea.com

IKEA le cere tuturor clienților care au cumpărat cana de voiaj Troligtvis, „Made in India”, să nu o mai folosească și să o returneze în orice magazin al lanțului.

Reprezentanții magazinului spun că au primit recent rapoarte de testare care arătau că această cană de voiaj poate transmite cantități de ftalat de dibutil (DBP) care depășesc limitele admise. Cana a fost pusă în vânzare în luna octombrie a anului trecut.

Ftalații sunt interziși în Uniunea Europeană din 2007 și în fabricarea jucăriilor pentru că au efect pertubator asupra sistemului endocrin.

Cănile respective, în culorile roz, bej și albastru, au fost puse în vânzare începând cu luna octombrie 2019.

Clienții care au cumpărat cănile respective vor primi banii înapoi dacă le vor returna în magazine. Nu este nevoie prezentarea unui bon fiscal.

cana retrasă de ikea
Cana retrasă de Ikea. Foto: IKEA

În urmă cu o săptămână, IKEA a fost condamnată de o instanță din Statele Unite ale Americii să plătească despăgubiri de 46 de milioane de dolari părinților unui copil de doi ani, care a murit în 2017, după ce un dulap a căzut peste el.

Potrivit avocaților familiei, citați de AFP, Jozef Dudek a murit strivit în locuința sa din California, după ce o comodă instabilă, din gama Malm, s-a prăbușit peste el. Cu doi ani înainte, retailerul suedez de mobilă a decis să retragă de la vânzare un număr mare de astfel de dulapuri. Mai exact, în iunie 2016, au fost rechemate aproape 36 de milioane de dulapuri în America de Nord și apoi 1,6 milioane în China.

Părinții copilului au depus o plângere în 2018 împotriva producătorului de mobilă și l-a acuzat că „nu a luat măsurile adecvate pentru îmbunătățirea siguranței și stabilității dulapurilor sale”.

Cabinetul de avocatură care a reprezentat familia a anunțat săptămâna trecută că IKEA a acceptat să plătească familiei copilului suma de 46 de milioane de dolari, „probabil cea mai mare despăgubire din istoria Statelor Unite pentru moartea accidentală a unui copil”.

„Suntem hotărâți să lucrăm în continuare proactiv și să colaborăm în această chestiune foarte importantă a securității locuinței”, a declarat o purtătoare de cuvânt a IKEA.