Există câteva culturi din care se pot face bani pe suprafețe mici de teren. Dacă încă mai căutați proiecte pentru lista de idei de afaceri și aveți în calcul și agricultura, iată câteva plantații care v-ar putea aduce un profit destul de important:
Idei de afaceri. Cartoful mov. Potrivit unor calcule, chiar și cei care cultivă pe suprafețe mici obțin profituri de 10 ori mai mari decât investiția inițială. Un kilogram de semințe de cartofi mov costă între 25 și 30 de lei. La recoltă ies în jur de 10 kilograme de cartofi, care se pot vinde chiar și cu 300 de lei.
La 1.000 de metri pătraţi este nevoie de 350 de kilograme de sămânţă, astfel că, la un hectar, fermierii trebuie să investească în 3.500 de kilograme. La un preţ de 30 de lei/kilogram, costurile înfiinţării ajung la 105.000 lei (24.000 de euro), la care se adaugă lucrările specifice culturii de cartof (aproximativ 2.500 de lei).
Idei de afaceri. Plantația de cătină. Potrivit agricultorilor, un hectar de cătină poate aduce un profit și de 8.000 de euro. Prima dată, pentru plantarea unui hectar de cătină e nevoie de un buget de aproximativ 3.000 de euro.
Întreținerea pe an mai costă în jur de 1.500 de euro. Prima producție importantă a plantației de cătină este după trei ani de la plantare.
În al treilea an, cătina dă o producție de 12 tone, iar în următorii ani ajunge și la 20 de tone. Un kilogram de cătină se vinde pe piață cu aproximativ 2 euro. Se recoltează timp de o lună, la jumătatea lui august. Plantația de cătină merită să fie luată în considerare pe lista de idei de afaceri și pentru că perioada de producție este de aproximativ 25 de ani.
Idei de afaceri. Profit la mure, zmeură și căpșuni
Idei de afaceri. Plantația de muri. Pentru început, la un hectar ați avea nevoie de aproximativ 20.000 de lei pentru a planta butașii. Plantația ajunge la maturitate după patru ani de la plantare, iar în primii ani se obțin doar recolte mici.
Din al patrulea an se obține recolte și de 15 tone la hectar. Un kilogram de mure se vinde între cu sume între 10 și 30 de lei, în funcție de sezon.
Idei de afaceri. Plantața de zmeură. Pentru un hectar e nevoie de aproximativ 25.000 de lei doar pentru plante. Ați mai avea nevoie de aproximativ 15.000 de lei și pentru montarea sistemelor de susținere, precum spaliere de lemn, de beton sau de fier.
De asemenea, pregătirea terenului, instalația de irigare, fertilizarea și întreținerea ar mai costa în jur de 14.000 de lei.
Producția este de aproximativ 7-8 tone și apare din al treilea an de la plantare. Profitul ar putea fi de aproximativ 20.000 de euro la hectar.
Idei de afaceri. Plantația de căpșuni. Aveți nevoie mai întâi de aproximativ 4.000 de lei pentru a desfunda terenul la o adâncime de aproximativ 40 de centimetri. În același timp, cu același buget, trebuie să puneți în jur de 35 de tone de îngrășământ.
Următoareale lucrări trebuie să le faceți în vară, în luna iunie. Atunci plantați căpșunii, operațiune pentru care aveți nevoie de aproximativ 17.000 de lei. Potrivit agricultorilor, plantele dau prima recoltă după un an, iar la un hectar de plantație de căpșuni puteți obține între 15 și 25 de tone. Din această cantitate, aproximativ 70% sunt căpșuni de calitate superioară.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: