Iarnă în martie. Ninge abundent în centrul țării, se acționează cu utilaje de deszăpezire pe șosele

ninsoare martie
Foto: DRDP Craiova

A nins în centrul țării, în zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Dâmbovița și Harghita, iar circulația se defășoară în condiții de iarnă.

„Ninge în continuare în centrul țării. În acest moment ninsorile abundente continuă în zona montană a județelor Brașov și Covasna. DRDP Brașov a acționat în cursul nopții cu 50 de utilaje de deszăpezire care au răspândit aproximativ 300 de tone de materiale antiderapante. Nu plecați la drum dacă nu sunteți pregătit pentru condiții de iarnă și adaptați stilul de condus condițiilor de trafic!”, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

„Ningea în zona montană! Pe DN 67C, zona montană, a început să ningă, se acționează cu utilaje cu lamă și material antiderapant. Nu vă deplasați în zonele unde se înregistrează ninsori cu autovehiculele neechipate corespunzător pentru iarnă! Vă reamintim că zona este sub atenționare meteo „cod galben””, a anunțat și DRDP Craiova.

Pe DN 73A, tronsonul kilometric 3-4, între localitățile Râșnov și Predeal, județul Brașov, circulația rutieră este blocată, din cauza unui autocamion care a derapat pe suprafața carosabilă, ca urmare a precipitațiilor abundente din ultimele ore. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 09:00.

Potrivit Centrului InfoTrafic din Poliția Română, se circulă în condiții de ploaie pe mai multe artere rutiere din județele: Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

Totodată, circulația rutieră se desfășoară în condiții de ceață pe drumurile din județul Timiș, cu vizibilitate scăzută sub 200 de metri.

Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie, pe alocuri chiar torențială. Pe autostrada A2 București-Constanța există și risc de acvaplanare.

Centrul InfoTrafic mai informează că pe DN 73A, tronson kilometric 0 – 19+918 metri, între localitățile Râșnov și Predeal, județul Brașov, circulația rutieră este restricționată pentru autovehiculele peste 3,5 tone, până la ora 12:00, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile (viscol și ninsoare abundentă).

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.