Hundertwasser House București, clădirea inspirată de lucrările arhitecților Antonio Gaudí și Friedensreich Hundertwasser, ridicată pe strada Siriului din capitală, a fost inaugurată în această săptămână.
Construită în perioada 2006-2010, clădirea este proprietatea firmei Expert SP, conceptul și creația aparținându-i Sandei Maican, acționar la această firmă și totodată profesoară la Facultatea de Electronică a Politehnicii București.
Vopsită în culori calde – galben, alb, cărămiziu, albastru deschis sau lila, fațada este străbătută de brâuri învelite în cioburi de gresie și faianță, închise la culoare, ce decupează pătrate, dreptunghiuri sau alte forme geometrice neregulate în jurul ferestrelor.
Fiind inspirată de locuințele create de Hundertwasser la Viena, simetriile au fost evitate: ferestrele au mărimi și forme diferite pentru a se potrivi cu liniile curbe ale brâurilor și pătratele colorate, mai mici sau mai mari, de pe fațadă.
„Nu găsești nimic în clădirea asta care să fie la fel”
Voichița, fiica Sandei Maican, s-a urcat pe schelă pentru a trasa cu markerul liniile pe unde aveau să șerpuiască brâurile. „A fost inedit pentru că pe schelă chiar n-am mai fost. Dar am stat cu centură”, povestește tânăra de 33 de ani. De formație inginer electronist, ca și mama sa, Voichița a moștenit aplecarea spre pictură și artele decorative de la bunica sa, care picta icoane pe sticlă.
Alături de mama sa a ales culorile pentru fațadă, având grijă să nu obțină unele prea țipătoare sau prea palide. Reprezentanții firmei de la care au cumpărat materialele de construcții le-au adus zeci de plăci din polistiren vopsite în diferite nuanțe pentru a alege vopselele potrivite.
În clădirea Hundertwasser toaletele sunt diferite (desenele au fost alese de Sanda Maican, apoi au fost proiectate pe perete). „Dacă spui că ești la pelican înseamnă că ești la etajul întâi”, spune Ion Enache, administratorul clădirii. Fiecare grup sanitar din clădire are un alt design: la parter pereții sunt decorați cu o lebădă, la etajul întâi cu un fluture și un pelican, mai sus cu o mașinuță, un cățel sau un papagal. „Și coloristic este total diferit. În general, nu găsești nimic în clădirea asta care să fie la fel”, completează administratorul.
De ce să cumperi o tonă de faianță: ca să o spargi
O tonă de gresie și de faianță a fost spartă pentru a obține cioburile albastre care alcătuiesc brâurile. Domnul Enache își amintește cum s-a dus și a cumpărat un camion de plăci pe care s-a chinuit timp de trei sferturi de oră să le așeze în ordine, fără să le crape. Întors pe strada Siriului, îl aștepta o surpriză. „Când am ajuns în fața clădirii, doamna Maican zice „Ia dă-mi câte una din fiecare. Dă cu ele de pământ, sparge-le”. Și noi zicem: „Doamnă, păi știți cât ne-am chinuit, le-am băgat cartoane între ele””.
Treaba nu a fost ușoară. Dacă le trânteau pur și simplu de pământ, plăcile se făceau țăndări și nu mai puteau folosi nimic. Cel care i-a scos din necaz a fost Alexandru Pârvu: el a descoperit o metodă de a sparge două plăci de faianță lovindu-le una de alta, astfel încât așchiile obținute să nu fie prea mici. Tot el a realizat toate decorațiile cu cioburi ale Hundertwasser House București, de la fațadă, până la stâlpii dolofani de la intrare sau la cioburile din podea. Pentru a căpăta formele ondulate pe care le au acum, stâlpii au fost îmbrăcați în polistiren, iar apoi au fost rașchetați.
Tenis și volei pe acoperiș, printre copaci
Clădirea are ferestre mari de jur împrejurul ei astfel încât se poate lucra la lumina naturală o bună parte din zi. De asemenea, este foarte bine izolată și nu pierde energie și căldură. Până acum, primele două niveluri au fost închiriate unor firme de IT, iar ultimul unei societăți de asigurări.
Pe acoperiș urmează să se construiască o terasă-grădină cu copaci, un restaurant și un teren de sport reconfigurabil pe care se va putea juca tenis, volei sau baschet.
Voichița și Sanda Maican
Alexandru Pârvu a realizat decorațiile de pe fațadă și din interiorul clădirii
Mai multe informații despre clădirea Hundertwasser House București găsiți aici.
Fotografii: Andreea Dogar
