Halep – Kerber. Tot ce trebuie să știi despre semifinala Simonei de la Australian Open

Halep – Kerber. Semifinala de la Australian Open este al nouălea duel dintre cele două extraordinare sportive. Românca Simona Halep, numărul 1 mondial, și germana Angelique Kerber, fost lider WTA și campioană la Melbourne, sunt neînvinse în 2018.

Simona Halep (26 de ani) vine după victorii pe linie, la Shenzhen, în timp ce Angelique Kerber (30 de ani) a câștigat trofeul de la Sydney înainte de a veni la Melbourne. Odată ajunsă la Australian Open, campioana din 2016, le-a spulberat pe Anna Lena Friedsam, Donna Vekic și Maria Șarapova. A trecut cu bine peste capcana din Taipei, Su Wei Hsieh, iar în sferturile de finală a avut nevoie de doar 51 de minute pentru a o învinge pe americanca Madison Keys, scor 6-1, 6-2.

Simona Halep este la prima semifinală din carieră la Australian Open, acesta fiind și singurul din circuitul de Grand Slam unde românca nu atinsese această fază. După problemele la gleznă din primul tur și cele trei mingi de meci salvate în partida câștigată în fața americancei Lauren Davis, Simona Halep a arătat, cu japoneza Osaka și cehoaica Pliskova, poate cel mai bun tenis din carieră.

Încrederea româncei pare să fie la cotele necesare pentru cucerirea unui titlu de Grand Slam. Simona Halep a arătat tărie de caracter și maturitate pe parcursul întregului turneu, însă meciul cu Angelique Kerber nu va fi deloc unul ușor. În cele opt meciuri jucate până acum, victoriile au fost împărțite egal.

Simona Halep – Angelique Kerber, Australian Open 2018

Cele două jucătoare se cunosc bine, încă din 2009, când s-au întâlnit în primul tur al turneului de 50 de mii de dolari, de la Saint Raphael. Aflată în preajma Majoratului, Simona Halep a câștigat greu, în trei seturi: 7-5, 2-6, 7-5.

Următoarea întâlnire a venit abia cinci ani mai târziu, însă a meritat așteptarea pentru ambele sportive. De această dată, Halep și Kerber au încrucișat rachetele tocmai în finala turneului Premier de la Doha. A câștigat din nou românca, de această dată mai clar: 6-2, 6-3.

Simona s-a impus și în a treia confruntare, în Canada, dar le-a pierdut apoi pe următoarele două, în Fed Cup și la Wimbledon, în 2016 – anul de grație al nemțoaicei. Simona a răspuns cu o nouă victorie la Mastersul canadian.

Angelique Kerber a câștigat ultimele două dueluri, tot în 2016, în două seturi, în semifinale la Cincinnati și la Turneul Campioanelor.

Cine este Angelique Kerber

Angelique Kerber s-a născut la Bremen, în urmă 30 de ani, a copilărit la Kiel, unde a început tenisul, la vârsta de 3 ani, și trăiește, din 2012, la Puszczykowo, o suburbie a orașului polonez Poznan, unde bunicul ei matern are o bază de tenis indoor. Cu toate că are origini poloneze, Kerber a concurat întotdeauna pentru Germania.

Angelique Kerber a făcut valuri pentru prima oară în lumea tenisului mondial în vara lui 2011, când a ajuns în semifinalele US Open, deși era pe locul 92 în lume. Kerber este un fost lider mondial. A urcat în fruntea clasamentului WTA în 12 septembrie 2016, fiind cea mai vârstnică jucătoare care reușește această performanță.

”Eu mă concentrez doar asupra mea. Știu că sunt bună în defensivă și asta mă face puternică. Și pot să alerg mult, să returnez multe mingi. Știu că pot fi agresivă, fac asta la antrenament și vreau să fac și în meciuri. Vreau să îmi îmbunătățesc jocul”, declara Kerber înaintea meciului cu Simona Halep de la Australian Open 2018.

Nemțoaica are un stil de joc extrem de eficient. Stângace, Kerber lovește mingea cu putere din orice poziție a terenului, are un dezvoltat spirit tactic și un moral puternic. A câștigat 11 titluri WTA, dintre care două de Grand Slam, la Australian Open și US Open. Kerber este și vice-campioană olimpică, la Rio de Janeiro 2016.

Foto: NAPARAZZI / Flickr