Halep a urcat în topul WTA. La ce distanță e de primul loc

Simona Halep Foto: Facebook Simona Halep
Simona Halep Foto: Facebook Simona Halep

Women’s Tennis Association (WTA) a actualizat astăzi clasamentul din circuitul feminin. Pe primul loc este americanca Serena Williams, cu 7010 de punct. Pe următorul loc este Angelique Kerber. Simona Halep a urcat un loc și a ajuns pe 4, după prestația de la Stuttgart.

Halep a fost învinsă, sâmbătă, scor de 6-4, 7-5, de Laura Siegemund, locul 49 WTA, în semifinalele turneului de la Stuttgart. Siegemund a câștigat și trofeul, după ce în finală a învins-o pe Kristina Mladenovic.

Sportiva din Germania a mai eliminat-o pe Halep şi anul trecut la Stuttgart, în optimi, cu cu 6-1, 6-2. Chiar dacă a dat semne de revenire în momentele când a fost condusă, Simona Halep nu a putut întoarce soarta partidei.

„Ritmul a fost dificil. Ştiam dinaintea meciului că va fi astfel. Nu am putut să domin. Am revenit, am rămas puternică până la final, dar adversara mea a jucat foarte bine”, a spus Halep.

Siegemund a declarat că în succesul ei a contat şi susţinerea spectatorilor. „Cred că este o combinaţie între susţinerea spectatorilor şi suprafaţă. Este o combinaţie care mă face să joc cel mai bun tenis al meu. Această suprafaţă mi se potriveşte. Permite varietate, dar şi poţi să pui presiune pe adversare”, a afirmat ea.

Simona Halep a spus că este mulțumită de jocul ei de la turneul de la Stuttgart. „A fost cea mai bună săptămână a mea din acest an, una în care m-am simțit cel mai bine. Simt un progres destul de mare, m-au ajutat și meciurile de Fed Cup să-mi revin, dar și meciurile de aici. Merg înainte și sper să fie bine.

Am încredere în mine pentru turneul de la Madrid, sunt OK, sunt sănătoasă, trebuie doar să merg să joc meciurile și să văd ce va fi”, a declarat Simona Halep, pentru Digi Sport.

Simona Halep va participa la turneul de la Madrid, pe care l-a câștigat în urmă cu un an, după ce a învins-o în finală pe Dominika Cibulkova. Turneul din capitala Spaniei se va va desfășura între 5 și 14 mai.

TOP WTA

  1. Serena Williams – 7.010 puncte
  2. Angelique Kerber – 6.925
  3. Karolina Pliskova – 6.010
  4. Simona Halep – 5.206
  5. Dominika Cibulkova – 5.065
  6. Garbine Muguruza – 4.691
  7. Johanna Konta – 4.330
  8. Agnieszka Radwanska – 4.205
  9. Svetlana Kuznețova – 4.015
  10. Madison Keys – 3.857

Jucătoarele din România în TOP 100 WTA

4. Simona Halep – 5.206 p
29. Irina Begu – 1.616 p
48. Monica Niculescu – 1.110 p
64. Sorana Cîrstea – 915 p
88. Patricia Țig – 694 p

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.