Guvernul liberal a pus gând rău Secției Speciale

Justiția românească este copleșită de imposibilități procedurale. Foto: Pixabay

Guvernul liberal începe să se miște. Una din numeroasele vești venite dinspre ministere astăzi este cea a desființării Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție, la care se lucrează ”pe repede înainte”.

“Trebuie să intervenim de îndată în legătură cu legea recursului compensatoriu. Trebuie să intervenim de îndată pentru ca secţia specială, adică Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie să dispară ca instituţie. O vom face însă nu prin ordonanţă de urgenţă ci prin iniţiative legislative, printr-un proces parlamentar firesc, în respect pentru Constituţie şi în respect pentru cetăţean”, a spus deputatul PNL și membru al Comisiei juridice, Ioan Cupșa.

”În următoarele zile, va începe dezbaterea în comisii ad-hoc în care asociaţiile profesionale vor fi reprezentate, profesioniştii dreptului, parlamentarii, precum şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei”, a mai spus Ioan Cupşa, citat de Știrile Pro TV.

Noul ministru de Interne le-a cerut polițiștilor de la Rutieră să nu se mai ascundă

De la Justiție la Interne… Marcel Vela, noul ministru al Afacerilor Interne, a promis depolitizarea completă a structurilor, dar a avut un mesaj și pentru polițiștii din trafic:

“Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi, pietoni, să fie la vedere, oamenii să ne vadă acolo în teren prezenţi, să prevenim contravenţiile, nu să acţionăm după ce ele au avut loc şi cel mai grav dacă au avut loc, au avut şi consecinţe dramatice. Trebuie să rebranduim Poliţia, Jandarmeria, Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât românii să aprecieze o structură de elită, veche, cu tradiţie care a făcut jertfe pentru ţară, care s-a implicat întotdeauna să salveze oamenii, să le asigura siguranţa lor, a bunurilor lor”, a povestit ministrul de Interne.