Guvernul intenționează să carantineze toate localitățile cu rată de infectare de peste 3

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Comitetul Național pentru Situații de Urgență discută implementarea unor măsuri extrem de severe pentru localitățile în care au fost semnalate mai mult de 3 cazuri noi de COVID-19 în ultimele două săptămâni.

Potrivit Hotnews.ro, printre modificările dorite de autorități pentru perioada următoare se numără și interzicerea deplasării în afara localităților unde rata de incidență a virusului este mai mare de 3.

Excepțiile de la această regulă sunt chiar mai puține decât erau în urmă cu un an, când România se afla în stare de urgență. Iată-le:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistențămedicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționareade medicamente;
  • deplasări în afara localitățilorale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Mai mult, autoritățile ar dori să limiteze și deplasările în interiorul localităților, după următorul program:

Dacă rata de infectare depășește 4, locuitorii se pot deplasa in afara locuinței până la ora 20.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.Dacă rata depășește 7,5, restricția se aplică pentru toată durata săptămânii.

De asemenea, magazinele ar urma să fie deschise doar până la ora 18:00, iar sălile de sport și de fitness vor fi închise.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.