Guvernul a decis: Vaccinarea copiilor este obligatorie

Proiectul de lege adoptat de Guvern privind vaccinarea populației instituie obligația vaccinării copiilor potrivit Calendarului Național de Vaccinare.

De asemenea, Guvernul a decis să asigure vaccinuri eficace și sigure, autorizate în mod corespunzător, atât potrivit Calendarului Național de Vaccinare, cât și în situații epidemiologice speciale.

Astfel, potrivit legii, vaccinările obligatorii vor fi următoarele:

Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine părinților sau reprezentantului legal. În cazul vaccinării obligatorii, consimțământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vacccinare a copilului se face în scris.

Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B, se precizează în documentul postat pe site-ul Guvernului României.

Statul român va asigura finanțarea și organizarea activității de vaccinare în România. Guvernul a anunțat că în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică județene și a municipiului București se vor înființa Comisii de vaccinare, ca structuri fără personalitate juridică, cu rol în supravegherea activității de vaccinare la nivel județean, respectiv la nivelul municipiului București.

Actul normativ prevede și constituirea unui stoc de rezervă de vaccinuri și consumabile, cel puțin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate de cel puțin 18 luni.

Normele de aplicare urmează a fi aprobate în termen de 12 luni de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

Proiectul de lege va fi trimis în Parlament, pentru dezbatere și adoptare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version