Guvernul Ciucă a trecut de Parlament

Nicolae Ciucă FOTO: Gov.ro
Nicolae Ciucă FOTO: Gov.ro

Guvernul PNL-PSD-UDMR a trecut de votul Parlamentului. Au fost 318 voturi pentru și 126 împotrivă, iar pentru a trece, era nevoie de 234.

„Doresc să vă mulțumesc celor care n-au acordat votul de încredere și celor care nu ni l-au acordat. Ne-am asumat o răspundere foarte mare, am înțeles și recomandările opoziției. Vom face tot ce este posibil să avem în centru cetățeanul și să facem tot ce e cu putință să depășim aceste probleme din cauza crizei COVID”, a declarat noul premier Nicolae Ciucă.

Membrii Guvernului urmeză să depună astăzi jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.

Un detaliu important este că președintele PNL, Florin Cîțu, nu a venit la ședința de învestire a Guvernului condus de Nicolae Ciucă decât atunci când s-au dat voturile. De asemenea, șeful liberalilor nu a asistat la prezentarea programului de guvernare.

Un discurs virulent, care a fost aplaudat de Opoziție a fost cel al Violetei Alexandru, parlamentar care și-a dat demisia din PNL, după ce au început negocierile cu PSD.

„Vreau să le spun foştilor mei colegi că politica este despre onoare şi despre cuvânt. Când îi spui omului că PSD este „ciuma roşie” şi este cel care a distrus România şi ai sperat ca omul şi unii ţi-au dat votul pentru acest lucru, ceea ce faci acum este minciună, iar eu nu sunt parte din această minciună. La fel a făcut şi PSD – a înjurat PNL, a vorbit urât despre PNL a spus că a vândut ţara şi toţi ce vă puteţi imagina.

Aţi minţit electoratul atunci când le-aţi cerut votul. Este o trădare a încrederii oamenilor în noi, în liberali, în PSD – pentru electoratul lor. Să ştiţi că nu suntem toţi la fel. Nu este totul despre bani şi despre aruncat cu banii publici în stânga şi în dreapta sub stindardul de investiţii.

Acei bani nu sunt ai PSD şi nici ai PNL, sunt banii oamenilor care muncesc în această ţară, iar electoratul liberal ştie cel mai bine că, dincolo de aruncat cu banii în stânga şi în dreapta, contează cuvântul, contează ceea ce îi spui omului când te uiţi în ochii lui şi îi ceri votul şi încrederea pentru a putea face ceva în această ţară.

Aţi minţit, stimaţi colegi de la PNL, i-aţi minţit pe români şi acest lucru ne va costa, pentru că şi-au pierdut încrederea în guvernarea de dreapta şi aceasta este exact ceea ce aţi făcut astăzi, trădându-i pe români”, a declarat Violeta Alexandru, de la tribuna Parlamentului.

Lista miniștrilor din Cabinetul Ciucă

  • Vicepremieri: Sorin Grindeanu (PSD) și Kelemen Hunor (UDMR)

Miniștrii PSD:

  • Finanțe -Adrian Câciu
  • Transporturi – Sorin Grindeanu
  • Munca – Marius Budăi
  • Sănătatea – Alexandru Rafila
  • Agricultura – Adrian Chesnoiu
  • Economie – Florin Spătaru
  • Apărare – Vasile Dîncu
  • Cultură – Lucian Romașcanu
  • Tineret și Familie – Gabriela Firea

Miniștrii PNL:

  • Justiţie – Cătălin Predoiu
  • Fondurile Europene – Dan Vîlceanu
  • Digitalizare – Florin Roman
  • IMM și Turism – Daniel Cadariu
  • Interne – Lucian Bode
  • Educație – Sorin Cîmpeanu
  • Energie – Virgil Popescu
  • Externe – Bogdan Aurescu

Miniștrii UDMR:

  • Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație – Cseke Attila
  • Mediu – Tanczos Barna
  • Sport – Eduard Novak

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: