Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.000 de lei, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Proiectul pus în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice (17 noiembrie – 26 noiembrie 2022) mai prevede că programul normal de lucru în medie se stabilește la 165,333 ore pe lună, ceea ce înseamnă o plată de 18,145 lei/oră (în cazul salariului minim).
Folosind un calculator pentru salariu rezultă că salariul minim net (în mână) va fi de 1.775 de lei.
În prezent, salariul minim pe economie este de 2.550 de lei brut (1.524 de lei net).
Așadar, salariul minim brut pe țară va crește cu 450 de lei, adică cu 17,64%. La ora actuală, rata inflației este de 16%.
În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,2 mil. de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 23% din numărul total de salariați activi – 5,27 milioane, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: