Grota minunilor. Cea mai mare peșteră din lume, într-o filmare aeriană superbă

FOTO: Captură video

O dronă a surprins imagini uimitoare în interiorul peșterii Hang Son Doong din Vietnam, cea mai mare peșteră din lume, relatează huffingtonpost.com.

Hang Son Doong are peste 8,8 kilometri lungime, iar în interiorul ei crește o adevărată junglă. Peștera în care curge chiar și un râu este atât de înaltă încât ar putea adăposti o clădire-turn înaltă de 40 de etaje.

De când a fost publicată pe internet săptămâna trecută, filmarea realizată de fotograful Ryan Deboodt a strâns peste 570.000 de vizualizări.

Peștera Son Doong, aflată la granița dintre statele Laos și Vietnam, a fost descoperită de un localnic în anul 1991. Până atunci, localnicii evitaseră să intre înăuntru deoarece auzeau suflul puternic al vântului și vuietul unei ape curgătoare care lovea cu putere stâncile, iar coborârea era foarte abruptă.

Peștera a ajuns să fie cunoscută la nivel internațional abia din 2009, după ce o echipă de cercetători a venit să o studieze. Expediția lor a fost împiedicată de un perete înalt de 60 de metri de calcit, care a fost denumit Marele Zid din Vietnam. A fost traversat în 2010, când grupul de oameni de știință a reușit să ajungă până în celălalt capăt al peșterii.

Grota uriașă este de 5 ori mai mare decât peștera Phong Nha, o peșteră din apropiere care anterior era considerată cea mai mare peșteră din Vietnam. Cea mai mare sală din Son Doong are peste 5 kilometri lungime, 200 de metri înălțime și 150 de metri lățime. Cu aceste dimensiuni, peștera vietnameză a depășit peștera Căprioarelor din Malaezia, care a deținut mult timp recordul de „cea mai mare peșteră din lume”.

În Son Doong se află câteva dintre cele mai înalte stalagmite din lume, de până la 70 de metri înălțime. Dincolo de Marele Zid din Vietnam au fost descoperite perle de peșteră – formațiuni rotunde din calcit – mari cât mingile de tenis, dimensiunea acestora fiind anormal de mare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

TOP 5. Cele mai noi insule apărute pe Pământ
Locuri de muncă pentru români, în Franţa. Top oferte în 2015
Un român, câștigător în cadrul Sony World Photography Awards