AcasăInternationalEuropaGrecia oferă 25.000 de vacanțe „gratuite”. Turiștii primesc vouchere de până la...

Grecia oferă 25.000 de vacanțe „gratuite”. Turiștii primesc vouchere de până la 500 de euro

-

Grecia lansează vacanțe „gratuite” pentru turiștii care au fost evacuați de pe insula Rhodos în vara anului trecut, din cauza incendiilor de vegetație, relatează „The Guardian”.

Aproximativ 25.000 de turişti, cei mai mulți din Marea Britanie, vor beneficia de vouchere de până la 500 de euro, care vor acoperi cazarea la hotel timp de o săptămână. Sunt eligibili numai turiștii care au avut cazare în hoteluri, nu la gazde sau localnici (de genul Airbnb).

Potrivit autorităților din Grecia, măsura reprezintă o premieră mondială. Până la 25.000 de turiști forțați să părăsească insula vara trecută vor fi eligibili pentru compensații, începând cu această săptămână.

„Schema este în funcțiune, așa cum a promis premierul”, a declarat secretarul general al ministerului grec al Turismului, Myron Flouris, pentru „The Guardian”. „A fost un proces foarte complicat, nu în ultimul rând, cred, pentru că suntem prima țară din lume care face asta.”

În cadrul programului, persoanele care s-au cazat în hoteluri și care au fost evacuate din cauza incendiilor din iulie vor putea primi vouchere electronice în valoare de până la 500 de euro pentru a acoperi costurile de cazare pentru o ședere de o săptămână. Inițiativa se va desfășura în două faze: de acum până la 31 mai și de la 1 octombrie până la 15 noiembrie.

Deja peste 5.000 de turişti s-au înscris deja în registrul beneficiarilor schemei. „Orice persoană care stătea în zonele care au fost afectate de incendii este eligibilă”, a declarat Yannis Papavasiliou, care conduce uniunea hotelierilor din insula Rhodos.

Compensația va reflecta suma plătită inițial de clienți operatorilor de turism și va varia între 300 și 500 de euro. „Se va aplica doar hotelurilor, nu cazărilor private în stil Airbnb. Grecia își respectă promisiunea de a-i recompensa pe toți cei care și-au pierdut vacanța din cauza schimbărilor climatice”, a mai spus el.

Dacă ați fost evacuați din insula Rhodos în iulie 2023, vă puteți înscrie pe platforma RhodosWeek.

Foto: neufal54 / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...