La alegerile prezidențiale de luna trecută, listele electorale din comuna ieșeană Grajduri au arătat că ar locui aici peste 7.000 de oameni, dublu față de numărul înregistrat la cel mai recent recensământ.
Jurnaliștii de la Ziarul de Iași au descoperit că această comună e un fel de „poartă” către Uniunea Europeană și că, de fapt, sunt foarte mulți basarabeni cu cetățenie română care și-au stabilit domiciliu.
Așa s-a ajuns ca într-o singură casă să locuiască în acte în jur de 800 de persoane.
Primarul Constantin Zamfirache a declarat că sunt înregistrați în comună în jur de 3.800 de basarabeni și e posibil ca la alegerile viitoare, „după modelul Klaus Iohannis”, la Grajduri să fie ales un primar basarabean.
„Nu poate fi exclusă nicio posibilitate, văd că e la modă să fim conduşi de alţii (n.r. – făcând referire la alegerea preşedintelui PNL Klaus Iohannis, etnic sas)”, a declarat pentru Ziarul de Iași primarul Zamfirache, fost primar PNL, transferat la PSD după ce a intrat în vigoare „ordonanța traseiștilor”.
Legislația este destul de permisivă în acest caz și nu specifică numărul de persoane care ar putea locui la o singură adresă.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: