AcasăAlegerile editorilorGrădină terapeutică, pentru bolnavii unui spital din România

Grădină terapeutică, pentru bolnavii unui spital din România

-

O grădină terapeutică întinsă pe 1.500 de metri pătrați, cu 3.000 de flori și plante diferite a fost inaugurată la Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaş, județul Arad.

Investiţia în amenajarea grădinii terapeutice se ridică la 100.000 de lei.

În realizarea proiectului au fost implicați și bolnavii internaţi la Căpâlnaş. Ei au realizat lucrări artizanale şi au organizat o expoziţie, cu tablouri făcute din aranjarea şi lipirea unor flori şi plante uscate.

Grădina terapeutică a Spitalului de Psihiatrie din Căpâlnaş este a doua grădină de acest fel a unui spital din România, prima fiind inaugurată tot în judeţul Arad, în vară, la Spitalul de Psihiatrie Mocrea.

Realizarea grădinii terapeutice pentru pacienţi face parte dintr-un proiect mai larg, care vizează ameliorarea stării de sănătate a celor internaţi.

“La Căpâlnaş avem a doua investiţie de acest gen în judeţ. Se observă o incidenţă tot mai mare a bolilor psihice în România, ceea ce ne obligă la acordarea unei atenţii speciale bolnavilor. Terapia horticolă, ca terapie ocupaţională, este cea mai indicată”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, citat de mediafax.ro.

Ideea unui astfel de proiect aparține inginerul peisagist Marcela Nicşanu. Aceasta consideră că florile şi activităţile de îngrijire a lor au un impact emoţional pozitiv asupra celor internaţi.

“Sunt efecte terapeutice clare, începând de la culoarea florilor, continuând cu forma şi apoi cu mirosul. Am ales culori vii, tocmai pentru a avea un efect de calm asupra bolnavilor. Forma aranjamentelor florale, în special rotundă, este un alt aspect care duce la relaxarea celor internaţi. Cel de-al treilea aspect, mirosul, va avea un rezultat concret primăvara, când natura îşi reintră în drepturi. Pentru a avea rezultate imediate, am căutat să plantăm în primul rând flori care rezistă anotimpului rece”, a explicat Marcela Nicşanu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...