AcasăSocialGogoșile „Raffaello”, rețeta care a scăpat un spital de gândaci

Gogoșile „Raffaello”, rețeta care a scăpat un spital de gândaci

-

Directorul de la secția de „Îngrijiri Medicale” din cadrul Spitalului Județean de Ugență Pitești, medicul Mariana Badiu, a dezvăluit o metodă inedită pe care a aplicat-o pentru a scăpa de gândacii din unitatea medicală.

„Este o formulă extraordinară, pe care am împrumutat-o. Se amestecă acid boric cu gălbenuș de ou și se obțin niște gogoșele, pe care noi le numim „Raffaello”.

Punem câte două în camere și gata, nu mai avem gândaci!”, a declarat medicul Marian Badiu, potrivit epitesti.ro.

Reprezentanții spitalului spun că metodele pe care le-au aplicat până acum nu au funcționat și nu au avut succes nici măcar acțiunile de dezinsecție care s-au făcut în ultimii ani.

„Am încercat până acum fel de fel de produse, dar parcă se hrăneau cu ele, în loc să-i omoare!

De când folosim gogoșelele „Raffaello”, am scăpat de gândaci! Singurul loc în care nu le folosim este secția de psihiatrie, pentru ca nu cumva bolnavii să le mănânc”, a mai spus Marian Badiu, care adaugă că a scăpat de această problemă de aproximativ jumătate de an.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în construcții. Oferte din Suedia, Austria, Germania, Franța și Polonia
Încă 2 zile de reduceri uriașe la eMAG
Campioni la mărinimie. Oamenii care trudesc pentru a salva satele României

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Țările UE în care procente mari din populație nu își...

0
Dintre toate statele membre în Uniunea Europeană, România este țara cu cel mai mare procent de cetățeni care nu își pot permite o săptămână...

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...