Alegerea alimentației potrivite pentru bebelușul tău în primul an de viață este foarte importantă deoarece e o perioada în care acesta se dezvoltă foarte rapid.
Dacă cel mic va primi o alimentație sănătoasă la momentul potrivit, va fi determinat să mențină aceleași obiceiuri pozitive și în restul vieții. Deși alăptarea exclusivă până la 6 luni este cea mai bună pentru copii și recomandată de OMS, un studiu realizat de cercetătorii de la King’s College din Londra a demonstrat că bebelușii care sunt hrăniți cu mâncare solidă începând cu vârsta de patru luni dorm mai mult și se trezesc mai rar față de cu cei hrăniți doar cu lapte matern.
Acest ghid te învață cum să îți hrănești bebelușul în primul an de viață. Ai în vedere că porțiile sunt doar orientative, nu te îngrijora dacă cel mic mănâncă mai mult sau mai puțin decât e sugerat. Înainte de a începe să introduci mâncarea solidă în dieta bebelușului, e indicat să ceri părerea unui pediatru, pentru a construi un plan împreună.
Fii atentă la indiciile pe care ți le oferă copilul. Dacă se întinde spre lingură, își deschide gura sau încearcă să apuce lingura, s-ar putea să vrea mai multă mâncare. Dacă întoarce capul, își strânge gura sau plânge când se apropie lingura, e posibil să nu mai vrea să mănânce.
Semne că bebelușul este pregătit pentru mâncarea solidă
Conform unui studiu publicat în Jurnalul Matern Child Health, trebuie să observi următoarele semne care îți indică faptul că bebelușul este pregătit pentru mâncare solidă:
- Poate să își susțină capul singur;
- A crescut în greutate semnificativ, cam de două ori față de greutatea de la naștere;
- Poate să închidă gura în jurul unei lingurițe;
- Poate mișca mâncarea din partea anterioară spre partea posterioară a gurii.
Vârsta: de la 4 la 6 luni
Între 4 și 6 luni, bebelușul începe să se rostogolească, de pe burtă pe spate, unii reușesc chiar să se deplaseze prin cameră. Mai mult, începe sa prindă putere în brațe și va intra în perioada în care va duce orice obiect la gura.
Ce tip de mâncare:
- Lapte matern sau formulă de lapte praf;
- Piure de fructe (mere, banane, pere), legume (dovleac, cartofi dulci) sau carne (pui, vită, porc);
- Cereale semi-lichide;
- Cantități mici de iaurt neîndulcit;
- Fără lapte de vacă până la vârsta de un an.
Sfaturi de hrănire:
- Începe cu o linguriță de piure sau cereale, care să reprezinte un aport important de fibre. Pentru a introduce cerealele bebelușilor amestecă-le cu patru – cinci linguri de lapte matern sau formulă de lapte până devin semi-lichide;
- În timp, mărește cantitatea de mâncare la două lingurițe pe zi, iar pentru cereale, adaugă gradual din ce în ce mai puțin lichid;
- Dacă bebelușul nu a vrut să mănânce un nou tip de mâncare din prima, mai încearcă o dată în câteva zile;
- Introdu tipuri noi de mâncare unul câte unul cu pauză de două – trei zile între ele, pentru a observa orice eventuală reacție alergică.
Vârsta: de la 6 la 8 luni
Dezvoltarea bebelușului continuă, acum va reuși să se sprijine în brate atunci când stă pe burtă și mai ales, va putea sta în șezut. Cel mic poate recunoaște persoanele apropiate și le va primi chiar cu un zâmbet.
Ce tip de mâncare:
- Lapte matern sau formulă de lapte praf;
- Piure de fructe (banană, pară, mere, piersici, avocado), de legume (morcovi, dovleac, cartof dulce, năut, fasole), carne (pui, porc, vită);
- Cantități mici de iaurt neîndulcit;
- Fără lapte de vacă până la un an;
- Cereale fortificate cu fier (fulgi de ovăz, orz).
Sfaturi de hrănire:
- Porția de mâncare ar trebui să înceapă de la o linguriță de fructe, până la două-trei lingurițe, de patru ori pe zi sau legume, de la o linguriță la două-trei, de patru ori pe zi;
- Cerealele trebuie porționate după cum acceptă copilul, de la trei la nouă linguri, de două-trei ori pe zi;
- Regula de la punctul anterior rămâne valabilă, introdu mâncare nouă doar o dată la două-trei zile.
Vârsta: de la 8 la 10 luni
De la vârsta de 8 luni, cel mic este capabil să pronunțe silabe scurte precum „pa-pa”. Deși abia descoperă mersul de-a bușilea, bebelușul e dornic să învețe și să descopere cât mai mult.
Ce tip de mâncare:
- Lapte matern sau formulă lapte praf;
- Cantități mici de brânză pasteurizată și iaurt neîndulcit;
- Legume (morcov, cartof, dovleac) și fructe (banană, piersică, pară, avocado) zdrobite;
- Gustări precum bucăți mici de omletă, cartof fiert, paste;
- Proteine precum porții mici de carne, pui, pește fără oase, fasole;
- Cereale fortificate cu fier (fulgi de ovăz, orz, grâu).
Sfaturi de hrănire:
- Pentru lactate, optează pentru o porție de ¼ sau ⅓ de cană;
- Pentru cereale, ar fi potrivită o porție de ¼ sau ½ de cană;
- Pentru fructe, alege o porție de ¾ până la o cană;
- Pentru legume, tot ¾ până la o cană;
- Iar pentru mâncarea bogată în proteine, folosește trei – patru linguri.
- Împarte aceste cantități de-a lungul zilei și hrănește bebelușul de fiecare dată când îi este foame.
Vârsta: de la 10 la 12 luni
E vârsta la care coordonarea mână-ochi se îmbunătățește, la fel și îndemânarea. Va putea deschide ușile dulapurilor și va putea manipula mai bine obiectele, chiar dacă sunt de mici dimensiuni.
Ce tip de mâncare:
- Lapte matern sau formula de lapte praf;
- Brânză moale pasteurizată, iaurt;
- Fructe zdrobite sau tăiate în cubulețe sau fâșii;
- Legume moi, tăiate în bucățele mici (morcovi, mazăre);
- Mâncare bogată în proteine precum carne, pui, pește, tofu și fasole;
- Gustări precum bucăți mici de omletă, cartof fiert, paste;
- Cereale fortificate cu fier (fulgi de ovăz, orz, grâu).
Sfaturi de hrănire:
- Porția de lactate trebuie să fie ⅓ cană;
- O porție de cereale trebuie măsurată ca să reprezinte de la ¼ la ½ cană;
- Fructele și legumele în cantitate de ¾ cană;
- Mâncarea bogată în proteine poate fi măsurată între 3 și 4 linguri.
- Împarte aceste cantități de-a lungul zilei și hrănește bebelușul de fiecare dată când îi este foame.
Poți ține un jurnal în care să treci data, tipul de mâncare introdus și reacția bebelușului. Astfel, îți va fi mai ușor să îți dai seama ce alimente provoacă reacții adverse. E bine să reții că fiecare copil este diferit și va avea preferințe alimentare distincte, așa că trebuie să fii mereu atentă la indiciile pe care ți le dă cel mic.
Sursă foto: Shutterstock
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: