Ghid pentru unghii frumoase și puternice  

Foto: Shutterstock

Nu trebuie să vizitezi salonul de cosmetică în mod regulat pentru a avea unghii perfecte și frumoase. Și nici nu trebuie să pierzi mult timp pentru a avea o manichiură sănătoasă și rezistentă.

Tot ceea ce trebuie să faci este să creezi un echilibru între dieta alimentară, o bună igienă și folosirea unor produse de ingrijire pentru unghii, acestea din urmă fiind foarte importante pentru a proteja și pentru a oferi mâinilor acel aspect obținut doar după o programare la manichiură. 

Folosește o cremă hidratantă 

Este foarte important ca mâinile să fie mereu hidratate și ai grijă să te asiguri că folosești uleiul sau loțiunea și în zona unghiilor și mai ales a cuticulelor. Spălarea pe mâini de foarte multe ori pe zi și utilizarea dezinfectantului pot usca rapid pielea și unghia, așadar încearcă să te dai cu cremă după fiecare spălare. Poți folosi și un ulei de cocos, acesta fiind excelent pentru refacerea pielii.

Nu tăia cuticulele

Una dintre greșelile frecvente este tăierea cuticulelor. Evită să faci acest lucru pentru că acestea au rolul de a acționa precum o barieră împotriva bacteriilor. Astfel, tăierea lor poate duce la infecții și chiar la deteriorarea sănătății unghiei. Le poți umezi cu un produs pentru cuticule și să le împingi în spate cu un dispozitiv special și apoi să înlături doar straturile de piele moartă.

Exfoliați mâinile

Un proces care nu trebuie să fie ignorat este reprezentat de exfolierea mâinilor, chiar a antebrațelor, cu un produs care elimină celulele moarte și care hidratează în același timp. Spală apoi bine, usucă și aplică un strat de cremă hidratantă.

Renunță la ojă pentru câteva zile 

Chiar dacă ești o împătimită a manichiurii și îți place să experimentezi diferite culori, încearcă măcar 2-3 zile pe lună să nu aplici deloc ojă pe suprafața unghiei. O astfel de pauză îți va permite să le hidratezi în profunzime, dar și să observi dacă au apărut pete sau modificări de formă sau culoare.

Mănâncă sănătos

Dieta este foarte importantă pentru păstrarea sănătății unghiilor. Proteinele sunt esențiale, la fel ca și acizii grași Omega-3. Ai grijă ca în alimentația ta să se regăsească peștele gras, precum somonul sau heringul. În plus, încearcă să folosești cât mai des ulei de măsline în salate și mâncăruri, acesta fiind excelent pentru sănătatea ta, nu doar a unghiilor. 

Hidratează-te corespunzător

Apa este esențială atât pentru piele, cât și pentru unghii. Încearcă să-ți stabilești o rutină privind consumul de apă și începe încă de dimineață. Un pahar de apă consumat imediat după trezire îți va pune organismul în mișcare și te va ajuta să elimini toxinele. Apoi, este recomandat să bei o cană cu apă cu 30 de minute înainte de fiecare masă pentru că va ajuta digestia și va reduce și senzația de foame. Mai mult, un pahar de apă îți va fi de folos și în momentele în care te simți obosită și ai nevoie de un plus de energie.

Suplimente pentru unghii

Pe lângă îngrijire, pentru a fi sănătoase și frumoase unghiile au nevoie de o atenție sporită și de vitamine și antioxidanți necesari pentru a susține creșterea lor. Așadar, apelează la anumite suplimente alimentare care fortifică unghiile și alege-le mai ales pe cele pe bază de biotină, riboflavină, zinc și alți nutrienți. Desigur, este necesar să te consulți cu medicul tău de familie înainte de a administra astfel de substanțe, el fiind cel care îți poate spune cum le poți administra.

 

Sursă foto: Shutterstock

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.