Gest extraordinar: Un tânăr român a donat o bucată din ficatul său unei străine

Cei doi sunt internați la Spitalul Fundeni, din Capitală, iar starea lor este bună. Foto: obiectiv-sm.ro
Cei doi sunt internați la Spitalul Fundeni, din Capitală, iar starea lor este bună. Foto: obiectiv-sm.ro

Un tânăr din Tășnad a decis să îi doneze o bucată de ficat unei tinere dintr-o comună apropiată, după ce a aflat de suferința acesteia, provocată de o ciroză hepatică autoimună.

Romeo Kulcsar are 24 de ani, în timp ce Anett, care provine din localitatea Chereușa, în județul Satu Mare, are 23.

Romeo şi-a dorit să o cunoască pe Anett după ce a auzit că tânăra are nevoie de un transplant de ficat, în urma unei ciroze hepatice autoimune, oferindu-se încă de la început să îi doneze o bucată de ficat, fără să ştie dacă sunt compatibili sau nu, scrie Adevărul.

Operația de transplant a avut loc în urmă cu câteva zile, în București, și a fost una de succes.

„Anett a avut din păcate o ciroză hepatică autoimună, mai exact a moştenit o celulă moartă la ficat. Romeo fiind într-o vizită pe-acasă, din Danemarca (locul unde acesta era la muncă), a auzit de cazul Anettei şi i-a sărit imediat în ajutor. Neştiind dacă grupele sanguine se potrivesc sau nu! Pur și simplu i-a spus că îi donează el! Şi-au avut noroc! Din Noiembrie “colindă” spitalele ca să le coincidă toate probele. A fost totul in regulă!”, a povestit, pe Facebook, Cristian Irimuș.

Prin gestul său, Romeo și-a riscat propria sănătate pentru a oferi unei necunoscute o șansă la viață, dar a reușit să impresioneze numeroși oameni în Satu Mare.

„Când e vorba să salvezi o viaţă nu stai să calculezi cât curaj ai. Am dat declarație la notar că de bună voie şi neforţat de nimeni fac gestul ăsta. Dacă eu eram în locul ei şi mie mi-ar fi plăcut să mă ajute cineva!”, a spus Romeo, după ieşirea din sala de operații.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.