AcasăPoliticăGeorge Simion îl acuză pe președintele ales Nicușor Dan că „ignoră voința...

George Simion îl acuză pe președintele ales Nicușor Dan că „ignoră voința a peste 5,3 de milioane de români”

-

Într-o declarație de presă oferită astăzi la Palatul Parlamentului, reprezentanții AUR l-au acuzat pe președintele ales Nicușor Dan că refuză dialogul cu toate formațiunile politice, alegând să discute doar cu acele partide politice care l-au susținut în campania electorală. În aceeași declarație însă, liderii AUR au transmis că ei sunt cei care refuză să participe la consultările pe care Dan le va declanșa pentru formarea unui nou guvern.

„Refuzăm să girăm o farsă politică. Românii merită respect. Alegerile prezidențiale din 18 mai s-au încheiat, dar minciuna, manipularea și disprețul față de români continuă sub forma unui așa-zis președinte ales, care din prima zi demonstrează că nu înțelege ce înseamnă să fii președintele tuturor românilor. Nicușor Dan refuză dialogul cu toate formațiunile politice, alegând să discute doar cu acele partide politice care l-au susținut în campania sa electorală de candidat independent sau care îi pot fi utile pentru viitorul său guvern. Această atitudine este profund antidemocratică și reprezintă o batjocură la adresa milioanelor de români care au votat altfel.

România are nevoie urgent de un guvern, iar așa-zisul președinte trebuie să livreze românilor exact ceea ce a promis: o guvernare fără creșterea TVA-ului, fără taxe crescute, care să producă o schimbare profundă în România. AUR nu va gira această mascaradă. Nu vom participa la consultări formale și nu vom legitima o procedură care ignoră realitatea votului și voința populară”, se arată în declarația AUR, care a fost citită în fața presei de Dan Tănasă, purtătorul de cuvânt al AUR.

„Noi, AUR, nu uităm cine este cu adevărat Nicușor Dan. Candidatul care, în plină campanie electorală, a afirmat că președintele poate influența justiția, o declarație care îl face în mod evident incompatibil cu democrația și statul de drept. (…) AUR refuză să participe la simulacrul de consultări și proceduri parlamentare privind formarea unui nou guvern. Nu vom legitima un președinte al abuzului, al cenzurii și al minciunii, o altă marionetă a intereselor străine. România are nevoie de o renaștere democratică, de transparență, de o conducere în slujba poporului, nu a rețelelor de interese sau a ambasadelor”, a mai transmis partidul.

Și șeful partidului, George Simion, a transmis un mesaj pe Facebook în care îl acuză pe președintele ales că ignoră voința a milioane de români. „Nu renunțăm! Nicușor Dan ignoră voința a peste 5,3 de milioane de români! Nicușor Dan ignoră voința poporului și anunță că va colabora în calitate de președinte doar cu o parte din partidele parlamentare, așa zis “pro-europene”. Continuăm lupta pentru democrație și libertate!”, a spus el.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...