Geniu al școlii românești, admis la cea mai bună universitate din Europa

Tudor Crețu va fi, din toamnă, student al Universității Cambridge. Foto: monitorulsv.ro

Un geniu al fizicii din România, care a cucerit mai multe de zece medalii internaționale în doar ultimii doi ani de studiu, își va continua studiile în Anglia, la Cambridge. Pentru a-și plăti studiile, tânărul a apelat la un sistem de creditare pus la dispoziție de guvernul britanic.

La Cambridge, rădăuțeanul Tudor Costel Crețu va studia ingineria în primii doi ani, pentru ca apoi să se pregătească în domeniul aeronauticii.

„Am ales ingineria pentru că nu simţeam că o carieră în cercetare mi-ar fi satisfăcut nevoile profesionale pe deplin. A lucra într-o echipă, pentru un proiect, nu garantează că soluţia găsită îşi va avea aplicabilitate în industrie. Fiind un om cu spirit pragmatic, îmi doresc să ştiu că munca mea este îndreptată într-un scop util, benefic societăţii. Cât priveşte aeronautica, este un domeniu deosebit, mai greu, cu foarte mult potenţial, care implică responsabilităţi mai mari. Am încredere că pot să fiu o parte foarte importantă a acestui domeniu, pentru dezvoltarea lui”, spune Tudor, citat de Monitorul de Suceava.

Tânărul din Rădăuți a urmat liceul în București, la Liceul Internațional de Informatică. Tudor spune că a ales o universitate din străinătate pentru accent pe care cei din Vest îl pun pe latura practică.

„A contat accentul pe care ei îl pun pe partea practică a ingineriei. Totodată, la Cambridge nu sunt atât de multe ore de curs la care trebuie să fiu prezent, ci ei se bazează pe studiu individual care mie mi se potriveşte mai mult”, explică el.

Tudor Crețu a aplicat pentru admiterea la Cambridge încă din octombrie 2015. El a primit o recomandare din partea profesoarei de fizică Rodica Ionescu și a trimis o scrisoare de intenție pe adresa universității. În decembrie, a susținut două interviuri, la matematică și fizică.

„Îmi propun ca în viitor să pot să vin cu o idee inovativă în România”

Tudor spune că profesorii au urmărit în primul rând „interesul pentru rezolvarea respectivelor probleme” și „modul cum te comporţi când îţi dau indicii” și abia apoi capacitatea candidatului de a găsi soluții corecte la toate problemele.

După facultate, Tudor și-a propus o carieră antreprenorială în domeniul aeronauticii. Intenția lui este ca afacere să fie clădită în România. Are motivele sale. „Îmi propun ca în viitor să pot să vin cu o idee inovativă în România, să pot să îmi continui cariera aici, dar vreau să nu vin din postura de muncitor, ci din poziţia de investitor. Vreau ca România să aibă o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui domeniu pentru că ştiu că aici sunt foarte mulţi studenţi pasionaţi de aeronautică, de calitate bună”.

Premiile lui Tudor Crețu:

2014

– medalie de aur la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene;
– medalie de argint la Olimpiada Asiatică de Fizică din Singapore;
– argint la Olimpiada Internațională de Fizică din Kazahstan;
– 2 medalii de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astofizică de la Suceava;
– medalie de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie, în Kârgâstan.

2015

– medalie de aur la Olimpiada Asiatică de Fizică, în Hangzhou, China;
– aur la Olimpiada Internațională de Fizică din Mumbai, India;
– argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astofizică, din Indonezia;

Potrivit QS World University Rankings, Cambridge este a treia cea mai bună universitate a lumii și cea mai bună din Europa. Pe plan mondial, este devansată doar de Masachusetts Institute of Technology (MIT) și de Harvard. În top 10 universități ale lumii mai apar Stanford, SUA (la egalitate cu Cambridge), California Institute of Technology (SUA), Oxford (Marea Britanie), University College London (Marea Britanie), Imperial College London (Marea Britanie), ETH Zurich (Elveția) și University of Chicago.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

4 semne noi de circulație puțin cunoscute de șoferii din România
Locuri de muncă în Anglia. Se caută muncitori, ospătari, șoferi și personal pentru McDonald’s
O minune din România aflată la 100 de metri adâncime, promovată de CNN
Orașul unde 80% dintre locuitori trăiesc sub pământ
TEST. Recunoașteți orașele românești din aceste imagini!

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.