Generația cu cheia de gât a electrizat orașul retrăindu-și adolescența

De când stau în București, adică de vreo 15 ani, m-am tot întrebat, din când în când, unde aș putea să dansez pe muzica anilor ’90-început de 2000. Rămăsesem cu nostalgia petrecerilor și a majoratelor din liceu, când dansam până dimineața pe „Gașca mea” de la Hi-Q sau pe „What Is Love”, melodia care ne făcea pe toți să sărim ca arși de pe scaune și să cotropim ringul de dans. Ajunsă la București, am încercat să regăsesc muzica de atunci pe la diferite cluburi și petreceri, dar cu mici excepții – câte un cântec prin Club A, o petrecere pe la cineva acasă, o seară latino – nu am dat decât de monotona și enervanta muzică electronică de dans prin mai toate cluburile.

Așa că atunci când o prietenă mi-a trimis un link pe Messenger cu un eveniment care se numea „Nostalgia Retro Disco Future” mi-a fost clar că trebuie să mă duc. Mi-am încălțat șosetele colorate din liceu și am plecat să îmi retrăiesc adolescența.

Știam că evenimentul avea să aibă loc parțial pe Lipscani (o porțiune a fost închisă traficului), parțial în clubul Interbelic Cocktail Bar (după ora 23.00), de joi până duminică. Însă de cum am ajuns acolo în prima seară (joi, 6 iunie), mi-am dat seama că organizatorii „Nostalgiei” nu ne aduc doar muzica de acum 10-20 de ani și un glob disco, ci recompun o întreagă lume chiar în stradă.

Am găsit acolo vechile jocuri de pe televizor, cu pixeli cât un cubuleț de zahăr, bibelouri, mașini de cusut Rodica, telefoane-cărămizi Nokia, televizoare Sport, mobilă comunistă, cărți de la „Biblioteca pentru toți”, casetofoane vechi, un cântar de alimentară cu greutăți din fier, oracole, pagini decupate din revista „Bravo”, glucoză, pufuleți, pufarine, gumă Turbo sau acadele (mi-au revenit brusc în minte primele acadele pe care le-am văzut în viața mea, primite la grădiniță la scurt timp după Revoluție; erau ajutoare venite din străinătate și nu știam cum se mănâncă bomboanele alea ciudate înfipte pe băț).

Înainte să înceapă petrecerea, pe când stăteam pe un scaun-balansoar cum erau cu miile pe balcoanele hotelurilor comuniste de 2 și de 3 stele de pe litoral, m-a izbit un miros puternic de gumă Turbo. M-am uitat în spate și am văzut că un tip uda covoarele scoase pe asfalt cu un lichid.

„Cu ce dai?”, l-am întrebat.

„Cu parfum!”

„Ce parfum?”, am exclamat. Nu-mi venea să cred că cineva a creat un lichid special care să miroasă a gumă Turbo. Dar răspunsul a fost clar.

„De gumă Turbo”. (Lichidul se numește BOZO Air Fresh – Bubblegum).

În afară de alimentară, de sufragerie și de sala de jocuri, organizatorii au recreat și o sală de clasă cu bănci din lemn, cu celebra hartă a României agățată lângă o tablă neagră, cu penare, numărători și cretă colorată.

Atât mâncarea de la alimentară (sandvișuri cu salam, șuncă, ceapă, muștar), cât și băuturile așezate într-o bibliotecă veche, puteau fi cumpărate numai cu file din carnete de cecuri (ce arătau precum faimoasele carnete de alocații, doar că acum pe ele scria Carnet de cecuri de plată a alocației de stat pentru adulți școliți). O filă valora 10 lei, un carnet întreg 50.

Asfaltul a fost acoperit de desene și de jocurile la care ne întreceam acum mai bine de 20 de ani: Melcul și Șotronul. A fost adus chiar și un robot făcut din pachete de țigări – cel mai mare pe care l-am văzut vreodată, înalt de mai bine de 2 metri, o amintire a modei care parcă îi înnebunise pe toți fumătorii cândva prin anii ’90.

Pe la 9 seara, strada era deja un șuvoi de oameni care dansau pe melodiile dance și pop ale anilor ’90-2005, puse de DJ-ii Silviu Lăcătuș și Andrei Chirilă.

Lipscaniul se umpluse de ținute retro, de la pantalonii evazați și hainele fosforescente la colanții cu model de leopard, geci de blugi, salopete și topuri strâmte. Cineva purta chiar o cheie mare din lemn la gât.

Cântecele vesele, pline de energie, veneau în valuri, unul după altul, și nu te lăsau să stai jos niciun minut: „I Wanna Be With U” (Fun Factory), „I’ll Be Missing You” (Puff Daddy, Faith Evans), „Conga” (Gloria Estefan), „Push It” (Salt-N-Pepa), „Barbie Girl” (Aqua), „Boom, Boom, Boom, Boom!!” (Vengaboys), „Sweat – A La La Long” (Inner Circle), „Whenever, Wherever” (Shakira), „Black Or White” (Michael Jackson), „Where Do You Go” (No Mercy), „Macarena” (Los Del Rio), „L’ombelico del mondo” (Jovanotti), „Mysterious girl” (Peter Andre), „Everybody” (Backstreet Boys), „Rhythm of the Night” (Corona), „Coco Jambo” (Mr. President), „Blue – Da Ba Dee” (Eiffel 65), „Asereje” (Las Ketchup), „Wannabe” (Spice Girls), „Bailando” (Loona), „Let’s Get Loud” (Jennifer Lopez), Jump Around (House of Pain), „Be My Lover” (La Bouche) sau „Mr. Vain” (Culture Beat).

Iar începuturile muzicii românești pop, dance și hip hop mi-au amintit de albumele pe casetă pe care le cumpăram de la tarabe și de Atomic TV: „Macho Man” (Genius), „Jimmy” (Non Stop), „Amintirile” (3 Sud Est), „Alin, Alin” (Sweet Kiss), „Aoleu inima mea” (Sing Sing BB), „E Vara Mea” (HI-Q), „Lasă-mă papa la mare” (Andre), „Banii și fetele” (Valahia), „10” (Simplu), „Vino la mine” (N & D), „După blocuri” (B.U.G. Mafia), „Doar cu tine” (Activ), „Ia cu tine și inima mea” (ASIA), „Luna mi-a zâmbit” (Class), „Lasă-mă în pace” (Candy), „Tupeu de borfaș” (La Familia și Marijuana), „Dragoste de închiriat” (Akcent).

Ca să ne scufunde și mai mult în atmosfera anilor ’90, DJ-ii au pus chiar și coloana sonoră din serialele „Friends” și „Familia Bundy”, și „My Heart Will Go On” a lui Celine Dion, cântecul-simbol al filmului „Titanic”, ce a stors atâtea lacrimi 1997.

Pe la ora 23, înainte ca petrecerea să se mute în Interbelic Cocktail Bar, Lipscaniul cuprins de muzică și de culorile luminițelor a devenit un obiectiv turistic. Oamenii se opreau pe stradă și făceau poze și live-uri cu telefoanele din spatele stivelor de lăzi roșii de Cola, ce delimitau spațiul Nostalgiei. Alții stăteau minute în șir pe trotuare și dansau uitându-se la cei dinăuntru.

Când a început melodia „10”, a fostei formații „Simplu”, o fată s-a urcat pe scenă și a început să danseze. S-a lăsat cu strigăte, aplauze, urale.

Mai târziu, am intrat și eu în vorbă cu ea și am încercat să aflu de ce îi plăcea atât de mult să danseze pe muzica anilor ’90-început de 2000 și de unde venea toată energia pe care ne-o arătase pe scenă.

„Cred că motivul pentru care îmi place muzica asta, este pentru că asta ascultau surorile mele mai mari prin casă și am crescut cu muzica asta. De abia așteptam să mă fac și eu mare și să am gașca mea de prieteni cu care să ma distrez”, mi-a povestit Cristina Stoica, în vârstă de 29 de ani.

Și-a petrecut adolescența în Onești, județul Bacău, iar când a mai crescut, „cea mai complicată parte era munca de convingere” pe care trebuia să o aibă cu părinții ei pentru a ieși în oraș: „Aveam voie sa ies la discoteca o dată pe lună, și la ora 3 trebuia să fiu acasă, altfel riscam să vină după mine. Dacă se întâmpla să fie vreun majorat, sau o altă petrecere în luna respectivă, trebuia să încep cu mult timp înainte „negocierile”. Aveam gașcă mare de prieteni, iar când plecau părinții de acasă, se știa că în weekendul respectiv aveam petrecere (la mine n-a fost niciodată party, ai mei nu plecau niciodată de acasă)”.

Am înțeles și de ce Cristina dansa așa de bine. Când era mică, înregistra videoclipurile pe casete video, iar apoi se uita la ele până învăța coregrafia. A făcut parte și dintr-o trupă de dans care dădea spectacole la Casa de Cultură din oraș: „Sunt foarte multe amintiri frumoase din acea perioadă, dar cred că cel mai mult îmi plăcea când sărbătoream „Zilele Orașului” și veneau trupe în concert. Era și ocazia trupei noastre de dans să iasă în evidență și să fie chemată pe scenă, alături de vedete”.

via GIPHY

Am rugat-o să-mi spună 3 piese la modă pe care le asculta în adolescență și care i-au rămas în suflet până acum. Mi-a răspuns „Selecta” (Anda Adam), „10” (Simplu), „Informer” (Snow): „Erau niște piese care îți dădeau o stare de bine, de energie, cred că de asta îmi face plăcere să le ascult și acum. Când eram mică îmi doream să fiu Britney Spears, sau măcar în trupa ei de dans (e ok, între timp mi-am mai schimbat gusturile)”.

Nu am ratat până acum nicio PETRECERE NOSTALGIA, și nici nu am de gând să ratez vreuna. Echipa din spatele acestui eveniment reușește să te transpună într-un alt context, prin muzică, ambient, și toate micile detalii puse foarte bine la punct – Cristina Stoica

DJ-ul Silviu Lăcătuș, unul dintre organizatorii evenimentului, mi-a explicat cum a luat naștere Nostalgia.

Totul a pornit de la tematica unui Revelion: „Nostalgia Retro Disco Future a fost o idee de petrecere pentru un Revelion, o idee despre care s-a zis „Hai să vedem cum iese. Ce o fi, o fi!”. La sfârșitul ei, am zis „Da, trebuie să mai facem””.

„Sincer, la început nu aveam așteptări. Am făcut-o ca un guilty pleasure, speram să aibă succes, dar nu ne imaginam că va crește chiar atât de mult”, mi-a mai spus Silviu.

S-a dovedit însă că existau o mulțime de nostalgici care abia așteptau o ocazie ca să danseze pe muzica din copilărie sau din adolescență.

De atunci, Nostalgia Retro Disco Future a organizat mai multe evenimente, iar pe 1 iunie 2019 a împlinit un an.

În total, au avut loc 5 ediții mari de 3-4 zile și două mai mici, de o zi: „Nostalgia și-a propus să își teleporteze adepții către o perioadă plăcută, din trecut, pe care atunci nu o conștientizau și nu o apreciau. Vorbim de anii ’90. La evenimentele noastre te poți juca pe console legate la TV, poți admira expoziții ale obiectelor vechi din tehnologie, poți sta pe un preș din fața unui bloc improvizat, poți sări coarda, poți asculta muzica acelei perioade”.

Am ascultat-o și eu în prima zi a evenimentului până aproape de ora 2, și mi-a plăcut atât de mult încât am revenit și sâmbătă și duminică. Pentru că da, sunt nostalgică, și îmi amintesc mereu cu plăcere de copilărie și de anii de liceu.

Dacă mă uit în dicționar la cuvântul „nostalgie”, mi se spune că definește un „sentiment de melancolie, de tristețe, provocat de dorința de a revedea un loc iubit, în special pe cel natal, sau de a retrăi un episod din trecut”. Însă la „Nostalgia Retro Disco Future” eu am văzut cei mai fericiți nostalgici.

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și alte reportaje de la GreatNews, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.