AcasăSocialEducaţieExercițiu viral în "Gazeta Matematică": "O nulitate ridicată la putere tot nulitate...

Exercițiu viral în “Gazeta Matematică”: “O nulitate ridicată la putere tot nulitate rămâne”

-

O pagină din “Gazeta Matematică” s-a viralizat pe rețelele de socializare în ultimele zile, foarte mulți internauți interpretând exemplele de exerciții drept o critică la adresa situației politice din țară și a premierului Viorica Dăncilă.

Sub o serie de cifre ridicate la puteri diferite stau scrise textele: “Unde-i unul, nu-i putere; unde-s doi, puterea crește” și “O nulitate ridicată la putere tot nulitate rămâne”.

Potrivit adevărul.ro, pagina cu exercițiile cu puteri este preluată din ultimul număr al “Gazetei Matematice”, ce a apărut în luna martie.

“Nu are nicio legătură cu premierul”

Însă Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice, cea care editează publicaţia, a declarat pentru ziarul “Adevărul” că explicaţiile de sub exerciţiu n-au nicio legătură cu actualul context politic din România.

„”Gazeta Matematică” nu are nicio legatură cu politica, aşa că orice insinuare de comentariu politic este neavenită. În primul rând, indiferent de opţiunile noastre politice, “Gazeta Matematică” este o revistă de cultură matematică. Fraza la care faceţi referire nu are nicio legătură cu premierul sau cu alte personalităţi politice, noi nu facem politică”, a declarat Radu Gologan.

Profesorul a explicat și pentru hotnews.ro că nu s-a gândit la conotații politice: “”Gazeta Matematică” are un supliment în fiecare lună şi în fiecare lună acest număr este inserat în această revistă. Pe ultima pagină se pune o poză cu o glumă legată de matematică. În ultimul număr a fost poza asta care este dintr-o carte apărută în 1969, an cu multe nulităţi. Atunci nu s-a sesizat nimeni cu toate că era cenzură, iar acum toată lumea a zis că e legată de politică”.

“Eu o văd ca un citat universal valabil, adică orice om de pe acest glob pământesc, nu numai de la noi, care este nul într-un anumit domeniu, dacă este pus într-o poziţie de conducere tot nul rămâne. Dar ultima pagină cuprinde de fiecare dată o glumă legată de ceea ce învaţă elevii. De exemplu, elevii de clasa a V-a învaţă în perioada asta subiectul puterii de numere naturale şi de aceea a apărut această pagină. În niciun caz nu a apărut cu o conotaţie politică”, a mai spus Radu Gologan pentru hotnews.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...