AcasăSci-TechGăinile care fac ouă cu substanțe anti-cancer

Găinile care fac ouă cu substanțe anti-cancer

-

Cercetătorii de la Institutul Roslin de la Universitatea din Edinburgh au creat găini modificate genetic ce produc proteine umane în ouăle lor, oferind o metodă mai ieftină de a produce anumite tipuri de medicamente, relatează phys.org.

Studiul a constatat că proteinele obținute funcționează cel puțin la fel de bine precum aceleași proteine produse prin metodele existente în prezent (o proteintă este o substanță organică alcătuită din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf etc., ce intră în componența celulelor animale și vegetale, și care îndeplinește în organism diferite funcții).

Din fiecare ou pot fi extrase cantități mari de proteine folosind un sistem simplu de purificare. Nu există efecte adverse asupra găinilor, care fac ouă ca de obicei.

Cercetătorii spun că studiul dovedește că găinile pot fi folosite ca metodă ieftină pentru a produce medicamente de înaltă calitate care să fie folosite în cercetare, iar la un moment dat și pe oameni.

Proteinele terapeutice sunt codate în ADN-ul găinilor și sunt produse ca parte a albușului de ou.

Inițial, echipa s-a concentrat pe două proteine care sunt esențiale pentru sistemul imunitar și care au potențial terapeutic – o proteină umană numită IFNalpha2a, care are efecte antivirale și anti-cancer puternice, și versiunea umană a unei proteine numite macrofag-CSF, care este dezvoltată ca terapie ce stimulează țesuturile afectate să se repare singure.

Doar 3 ouă au fost suficiente pentru a produce o doză relevantă din punct de vedere clinic a medicamentului. Deoarece o găină poate face până la 300 de ouă pe an, cercetătorii spun că abordarea lor este mai ieftină decât alte metode de producție pentru medicamente importante.

Potrivit oamenilor de știință, metoda lor ar putea fi chiar și de 100 de ori mai ieftină decât alte metode utilizate în prezent pentru obținerea proteinelor terapeutice.

“Din punctul de vedere al găinii, ea face un ou normal”

Cercetătorii nu au produs medicamente pe care să le folosească pe pacienți, însă arată că studiul oferă dovezi că sistemul este fezabil și că ar putea fi ușor adaptat pentru a produce alte proteine terapeutice.

Medicamentele bazate pe proteine, care includ terapii pe bază de anticorpi precum Avastin și Herceptin, sunt folosite pe scară largă pentru a trata cancerul și alte boli.

Pentru unele dintre aceste proteine, singura metodă de a obține o calitate bună este prin culturi de celule de la mamifere, care sunt scumpe și au randamente scăzute. Alte metode necesită sisteme complexe de purificare și procese adiționale, care cresc costurile.

ouă
Foto: stevepb / pixabay.com

Cercetarea a fost realizată la Institutul Roslin de la Universitatea din Edinburgh și a fost publicată în jurnalul științific BMC Biotechnology.

“Încă nu producem medicamente pentru oameni, însă acest studiu arată că găinile sunt viabile din punct de vedere comercial pentru a produce proteine potrivite pentru descoperirea de medicamente”, a declarat Helen Sang, de la Institutul Roslin.

Potrivit BBC, găinile modificate genetic pot face ouă care conțin proteine importante în lupta împotriva artritei, dar și a cancerului.

“Găinile trăiesc în țarcuri foarte mari. Sunt hrăinite și îngrijite de o echipă de tehnicieni foarte profesioniști și duc o viață foarte confortabilă. Din punctul de vedere al găinii, ea face un ou normal. Nu îi afectează sănătatea în niciun fel”, a declarat Herron pentru BBC.

Foto: 9883074 / pixabay.comstevepb / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...