AcasăSportGafă a comentatorului de la meciul Germania - Suedia

Gafă a comentatorului de la meciul Germania – Suedia

-

Meciul dintre Germania și Suedia a avut un final foarte tensionat. Germanii au fost cu un picior pe scara avionului, gata de plecare acasă încă din faza grupelor, până în ultimul minut al prelungirilor.

În minutul 90+5 al meciului, Toni Kross a reușit să bage mingea în poartă după o fază fixă și nemții au reușit să-i învingă pe suedezi și să-și păstreze o șansă importantă pentru a trece de grupe.

La faza golului, unul dintre comentatorii TVR, Bogdan Tomulică, a avut o scăpare amuzantă. Acesta l-a confundat pe portarul Suediei, Robin Olsen, cu actorul Robin Williams, care a murit în 2014, la vârsta de 63 de ani.

„GOOOL! Și lumina a venit pentru Germania! Schemă a nemților, Kroos îl execută sumar pe Robin Williams cu 30 de secunde înainte de terminarea partidei de la Soci”, a fost comentariul de la gol al lui Bogdan Tomulică.

Prestația comentatorului Bogdan Tomulică a fost analizată, înainte de acest meci, și de scriitorul Radu Paraschivescu.

Într-un editorial pentru Digi24.ro, acesta spune despre comentatorul sportiv de la TVR că atunci „când comentează meciuri de fotbal ai impresia că trece simultan printr-o primejdie şi printr-un necaz.

Are un glas văicăreţ, de ţârcovnic în a cărui biserică se petrec lucruri condamnabile, de îndoliat care deplânge mutarea răposatului la loc cu verdeaţă sau de prizonier care imploră iertarea torţionarilor. Ascultându-l, ţi se face milă pe loc. Te întrebi ce stihii îi răvăşesc mintea şi sufletul.”

Radu Paraschivesscu se întreabă dacă o competiție de calibrul Cupei Mondiale „chiar nu merita niște comentatori mai acătării?”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...