Anunț. Gabriela Firea vrea să candideze la alegerile prezidențiale

Gabriela Firea FOTO: Pagina personală de Facebook
Gabriela Firea FOTO: Pagina personală de Facebook

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, vicepreşedinte al PSD și președinte al PSD București, a declarat în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă de Mediafax, că vrea să candideze la președinția României dacă partidele PSD, ALDE și PRO România vor decide că ea are cele mai bune șanse de a câștiga alegerile de la toamnă.

„În condițiile în care aș fi considerată de colegii mei din PSD, de către partenerul nostru ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și de domnul Ponta, cea mai bună soluție pentru zona de centru stânga. Dacă ei, lucid, conștient, asumat, nu prin jocuri de culise, vor face această analiză împreună, pentru a ne maximiza șansele, sunt și eu una dintre persoanele care trebuie analizate … și să se ia cea mai buna decizie”, a spus Gabriela Firea.

„Candidatul PSD-ALDE-PRO România trebuie să câștige alegerile. Și avem prima șansă în această formulă”, a mai spus ea.

În ceea ce privește anunțul soțului său, Florentin Pandele, de a candida la președinția României, ea a spus că primarul din Voluntari va candida sau nu la alegerile prezidențiale în funcție de ceea ce va face ea.

Pe de altă parte, Firea a menționat că își dorește și să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei.

„Vreau să candidez pentru primăria generală pentru un nou mandat pentru că e firesc să continuu ce am început și sunt un om care îi iubește pe bucureșteni”, a spus Gabriela Firea.

„Sunt foarte atașată de aceste proiecte. Merg zilnic pe șantier. Nu ar fi putut progresa altfel. La Primăria Capitalei sunt determinată să finalizez tot ce am început. Mai sunt proiecte în derulare. Sunt singurul primar care am cumpărat 100 de ambulanțe. Sunt singurul primar care am cumpărat 150 de apartamente pentru medici”, a continuat primarul Bucureștiului.

Alegerile locale din România vor avea loc anul viitor, în 2020.

Ea a declarat că nu a dorit niciodată să preia conducerea Partidului Social Democrat și că din acest motiv nici nu ar fi candidat pentru funcția de președinte al PSD la Congres dacă ar fi putut veni (Firea nu a participat din cauza problemelor de sănătate).

„Doamna Dăncilă fiind premier, era normal să o susținem să devină președinte al partidului”, a declarat Gabriela Firea.

În ceea ce privește boala de care a suferit, ea a spus că a fost operată în urmă cu două săptămâni și jumătate și că acum se simte bine, după ce a trecut prin ultima intervenție chirurgicală: „Consider că am văzut moartea cu ochii. Au fost momente cumplite pentru mine, pentru familia mea. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat tăria să nu intru în panică”.

Ea a menționat și că au existat persoane care „au mers în zona medicală” și „s-au interesat” cât de adevărată este boala ei și dacă poate fi scoasă din eventualele competiții politice: „Dacă este foarte grav, dacă mai pot fi un combatant pentru Primăria Capitalei și pentru alte bătălii politice”.