Trei tineri antreprenori au lansat împreună o afacere, iar acum fac 500.000 € pe an

frankly burgers restaurant iași
Foto: Ziarul financiar

Trei tineri antreprenori din Iaşi au lansat un restaurant de burgeri în urmă cu 3 ani, iar acum au o cifră de afaceri de 500.000 de euro pe an, relatează „Ziarul financiar”.

Brandul Frankly Burgers a început să func­ţio­neze în 2014, iar în 2016 restaurantul de burgeri deţinut de cei trei ieşeni a înregistrat afaceri de 500.000 de euro cu o echipă de 20 de angajaţi.

Cei trei fondatori ai restaurantului dedicat comercializării de burgeri gourmet sunt Radu, Ştefan şi Alexandru Holicov.

Clienţii Frankly Burgers, restaurant aflat în Palas Mall din Iași, sunt în mare parte ti­neri cu vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani.

„Frankly este un brand prietenos și un fel responsabil de a privi mâncarea urbană. Este specializat în burgeri gourmet și rețete ingenioase pentru salate și supe. Aici poți savura burgeri făcuți din carne 100% naturală de vită și de pui, fără conservanți sau arome artificiale. Ai la îndemână 6 sortimente delicioase de burgeri dintre care poți alege și pe care le poți combina cu salatele, cartofii și sosurile rețetă proprie. Toate produsele Frankly sunt gătite și servite fresh, în fiecare zi”, se arată pe pagina de Facebook a restaurantului Frankly Burgers.

Burgerii conțin ingrediente de bază precum carne de vită, carne de pui, salate, cartofi sau lactate. Meniul conţine și produse adresate vegetarienilor, veganilor sau celor care țin post.

„Frankly e despre latura captivantă, plină de energie a mâncării urbane și propune ingeniozitatea unor adevărați pasionați de gourmet”, precizează proprietarii pe siteul restaurantului.

frankly burgers restaurant iași
Foto: Pagina de Facebook Frankly Burgers
frankly burgers restaurant iași
Foto: Pagina de Facebook Frankly Burgers
frankly burgers restaurant iași
Foto: Pagina de Facebook Frankly Burgers
frankly burgers restaurant iași
Foto: Pagina de Facebook Frankly Burgers

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.