AcasăNewsFragmente osoase descoperite în curtea unei unităţi de învăţământ preşcolar din Galaţi

Fragmente osoase descoperite în curtea unei unităţi de învăţământ preşcolar din Galaţi

-

Mai multe fragmente osoase au fost descoperite în curtea unei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Galaţi, în timpul unor lucrări de branşare la reţeaua de apă, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112, luni, la ora 11:25, cu privire la descoperirea fragmentelor osoase în curtea unităţii de învăţământ situate pe strada Regiment 11 Siret.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, la o adâncime de aproximativ 1,50 metri, au fost găsite mai multe fragmente osoase de diferite dimensiuni, fără a se putea aprecia la acest moment dacă acestea sunt umane sau dacă provin de la un animal”, a transmis IPJ Galaţi.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar fragmentele osoase au fost ridicate şi transmise pentru efectuarea expertizelor de specialitate, în vederea stabilirii provenienţei acestora.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...