Fostul fotbalist Adrian Ilie, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare

adrian ilie

Adrian Ilie. Foto: Captură YouTube

Fostul fotbalist Adrian Ilie, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București, anunță „Gazeta sporturilor”.

Fostul atacant al României, care a ajucat și pentru Valencia și Steaua București, a fost condamnat deoarece a fost depistat la volan având o alcoolemie de 0,40 mg/l de alcool pur în aerul expirat, în iulie 2023, de către Poliția Rutieră.

Politiștii l-au adus pe Adrian Ilie la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) pentru a i se lua probe biologice, însă el s-a opus procedurii, astfel că oamenii legii i-au deschis un dosar penal.

Magistrații au decis să-l oblige pe Adrian Ilie și să achite suma de 1.500 de lei, ce reprezintă cheltuielile de judecată din proces. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version