A fost prins cel mai mare somn din lume

Un pescar a prins un somn de 2,7 metri și a doborât recordul mondial pentru această specie. Uriașa captură a fost prinsă pe un râu din sudul Franței, iar întreaga operațiune „Monstrul” a durat în jur de zece minute.

Acesta a povestit că a observat că e un pește mare, însă nu și-a imaginat că va scoate la mal unul uriaș. Precedenta captură de cartea recordurilor a fost realizată tot într-un râu din Franța. Somnul prins acum are cu un centimetru mai mult decât precedentul.

Somnul este un pește răpitor de talie mare, foarte răspândit mai ales în Europa Centrală și de Est, dar și în Asia de Vest, în țări precum Afganistan sau Kazahstan. Acest pește preferă locurile adânci, cu mâl și ape tulburi. În medie, are o lungime de 2 metri și poate ajunge până la 3 metri.

Și în România s-au prins somni uriași. În urmă cu doi ani, pescarul Claudiu Cernea a prins în Cazanele Dunării un somn de 90 de kilograme, care avea o lungime de peste 2 metri. Două ore s-a luptat să-l scoată la mal. Pescarii spun că și în 2013 a fost prins un somn chiar mai mare, de 105 kilograme și doi metri și jumătate lungime.

Un cercetător de la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse a descoperit în sud-vestul Franței că somnii au început să-și dezvolte abilități de a ucide și păsări care se apropie de apă.

Râul Tarn, care traversează oraşul Talbi, are pe cursul său mai multe insulițe, iar pe multe dintre ele se adună porumbei care vin să bea apă sau să se spele.

Cercetătorul Julien Cucherousset a observat, după ce a petrecut întreaga vară a anului 2011 filmând de pe un pod, că somnii au atacat de 54 de ori păsări, iar în aproximativ 30% din situații au avut succes.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.