Fondatorul Blue Air este urmărit penal de DNA în dosarul de corupție al primarului din Otopeni

nelu iordache
Nelu Iordache. Foto: Captură video Antena 3

Fondatorul Blue Air Nelu Iordache, condamnat definitiv la 11 ani și 9 luni de închisoare în 2021 într-un dosar de corupție, este urmărit penal de procurorii DNA în dosarul în care a fost reținut miercuri primarul PNL din Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, relatează G4media.ro.

Comunicatul DNA precizează că în acest dosar a început urmărirea penală și față de patru persoane fizice (un diriginte de șantier și trei oameni de afaceri) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dar nu a făcut publice numele acestora. Potrivit informațiilor G4Media, Nelu Iordache este unul dintre cei 3 oameni de afaceri.

În septembrie 2021, Nelu Iordache a fost condamnat definitiv la 11 ani și 9 luni de închisoare în dosarul autostrăzii Nădlac – Arad. Fondatorul companiei Blue Air (acum deținută de alți acționari) a fost acuzat că a schimbat destinația sumei de 31 milioane de lei, o parte din avansul încasat de la stat pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad.

Noul dosar în care este cercetat Nelu Iordache

Procurorii DNA arată că în perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria Orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, edilul Constantin Silviu Gheorghe și directorul executiv în cadrul primăriei Vlad Constantin și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au achitat în mod nelegal suma totală de 35,9 milioane de lei, din care:

  • 25,4 milioane de lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, a fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-a creat doar aparența unei compensări între valoarea „procurării materialelor”, de 25,4 milioane de lei, cu o valoare asemănătoare a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.
  • 10,4 milioane de lei reprezentând costuri de finanțare aferente cheltuielilor menționate mai sus.

La data de 15 septembrie 2022 Constantin Silviu Gheorghe și Vlad Constantin urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.