AcasăCulturaFlorin Piersic a fost externat azi. Anunțul Spitalului Foișor despre starea actorului

Florin Piersic a fost externat azi. Anunțul Spitalului Foișor despre starea actorului

-

Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost externat, luni, de la Spitalul Foișor din București. Unitatea spitalicească a anunțat că evoluția pacientului este favorabilă, relatează G4media.ro.

Urmărește GreatNews și pe Instagram ca să fii la curent cu tot ce se întâmplă în România.

De asemenea, probele de laborator sunt în limite normale, iar în perioada următoare actorul se va interna într-o clinică de recuperare.

„În dimineața zilei de 03.06.2024, domnul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Evoluția pacientului este favorabilă, acesta este conștient, cooperant, se mobilizează singur pe distanțe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale. În perioada următoare, domnul Florin Piersic urmează să se interneze într-o clinică de recuperare”, a transmis spitalul.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Florin Piersic a fost scos din secția ATI și a început să se deplaseze cu cadrul de mers. La Spitalul Foișor, actorului i-a fost scoasă proteza de la genunchi, care se infectase, și care este considerată cauza principală a septicemiei de care a suferit acesta.

Ne găsești și pe Threads.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...