Florin Cîțu vrea eliminarea restricțiilor în noaptea de Înviere

Florin Cîțu
Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțiu a anunțat că în noaptea de Paște să nu fie nicio restricție de circulație, iar în Vinerea Mare magazinele să fie deschise până la ora 20:00.

Într-o postare pe Facebook, premierul a explicat propunerile pe care le va face Comitetului Național pentru Situații de Urgență:

”- pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;
– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;
– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”.

În acest an, Paștele Ortodox este sărbătorit pe 2 mai, slujba de Înviere având loc în noaptea de 1 spre 2 mai.

În cazul Paștelui Catolic, circulația credincioșilor a fost permisă doar până la ora 2:00 noaptea.

Florin Cîțu s-a întâlnit de curând cu reprezentanții industriei Horeca, iar decizia de deschidere a stațiunilor de pe litoral pare să fie un rezultat direct al acestor discuții.

Cu toate că a declarat în repetate rânduri că nu are de gând să renunțe prea curând la restricțiile impuse în ultima perioadă, Cîțu pare să fie dispus să facă unele concesii.

În urmă cu câteva zile, premierul anunțase că revenirea la normalitate ar putea avea drept punct de plecare data de 1 iunie.