Mick Schumacher, fiul în vârstă de 15 ani al celui mai titrat pilot din istoria Formulei 1, va primi pe mână un monopost, după ce a devenit vice-campion mondial la karting.
Mick Schumacher îi calcă pe urme tatălui său, iar primul pas l-a făcut ieri, când a semnat cu echipa olandeză Van Amersfoort Racing din Formula 4.
Fiul celebrului Michael a devenit campion al Germaniei și al Europei la karting în 2014, însă a ratat titlul mondial, clasându-se pe locul secund.
Echipa pe care a ales-o Mick l-a propulsat spre Formula 1 pe Max Verstappen, care va deveni, peste nici două săptămâni, când este programat Marele Premiu al Australiei, cel mai tânăr pilot din istoria ”Marelui Circ”, la 17 ani și 166 de zile.
”I-am urmărit abilitățile în teste și ne așteptăm la un sezon de succes”, a spus patronul echipei olandeze, Frits van Amersfoort.
Mick a concurat până acum cu numele de Mick Junior și Mick Betsch – numele de fată al mamei sale, Corinna -, încercând astfel să distragă atenția presei și a publicului. Tânărul Schumacher are o moștenire uriașă de apărat în Formula 1: 91 de victorii și 7 titluri mondiale.
Schumacher senior își continuă lungul proces de recuperare, după accidentul suferit la schi în decembrie 2013. El se reface în casa sa, din apropierea Lacului Geneva, în Elveția, după ce a suferit două operații pe creier.
Formula 4 este o competiție înființată în 2014, care își dorește în principal să îi ajute pe tineri să capete experiență. Mick Schumacher urmează să participe la opt curse, prima dintre ele urmând să aibă loc în 26 aprilie la Oschersleben (Germania).
Mick va concura și la Spa-Francorchamps, în Belgia, acolo unde, în urmă cu 24 de ani, Michael Schumacher debuta în Formula 1.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: