O femeie a câștigat o cursă de rezistență de 10 zile, învingând peste 200 de bărbați

fiona kolbinger
Fiona Kolbinger. Foto: Captură YouTube / France 24

Ciclista Fiona Kolbinger din Germania a devenit prima femeie care a câștigat cursa europeană de rezistență „Transcontinental Race”, relatează BBC.

Performanța ei este cu atât mai uluitoare cu cât Fiona a învins peste 200 de bărbați care au participat și ei la „Cursa transcontinentală”.

În vârstă de 24 de ani, Fiona, de profesie cercetătoare în domeniul cancerului, a pedalat 4.000 de kilometri de-a lungul Europei în puțin peste 10 zile. Pe parcursul acestora, ea a îndurat furtunile, ploaia rece și canicula.

Fiona Kolbinger a reușit să termine traseul în 10 zile, două ore și 48 de minute. Cursa a pornit din Burgas, Bulgaria, și s-a terminat la Brest, în Franța. În total, cicliștii au pedalat prin 8 țări: Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Italia, Elveția și Franța.

După ce a terminat cursa, Fiona Kolbinger a declarat că ar fi putut să pedaleze și „mai repede” și că ar fi putut „să doarmă mai puțin”.

Locul 2 a fost ocupat de Ben Davies din Marea Britanie, care a ajuns la linia de sosire cu peste 10 ore după Fiona, terminând cursa în 10 zile, 13 ore și 10 minute.

„Sunt foarte, foarte surprinsă”, a spus Kolbinger, care a fost una dintre cei 265 de cicliști care au luat startul în Burgas. Dintre aceștia, doar 40 au fost femei.

„Când am decis să particip mă gândeam că poate am șanse la podiumul feminin, dar niciodată nu m-am gândit că aș putea să câștig competiția”, a mai spus ea, citată de BBC.

„Cursa transcontinentală” a fost lansată în anul 2013, inițial pe ruta Londra – Istanbul. Primele două ediții au fost câștigate de belgianul Kristof Allegaert, iar în 2015 competiția l-a avut câștigător pe britanicul Josh Ibett.

În cadrul „Cursei transcontinentale”, cicliștii pot să își aleagă propria rută, însă trebuie să treacă prin 4 puncte de control. Cursa îi poartă prin diferite tipuri de teren, de la drumuri neasfaltate la urcări dificile, precum drumul în zig-zag din trecătoarea Timmelsjoch de la o altitudine de 2.474 de metri, de la granița dintre Austria și Italia.

Pe drum, cicliștii nu au voie să primească susținere tehnică de la nimeni și nici nu au voie să ceară indicații referitoare la drum. De asemenea, ei trebuie să facă rost singuri de mâncare și de cazare.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.